Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:03 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O decizie nedreapta

ro

10 Dec, 2004 00:00 856 Marime text
Comisia de Disciplina din cadrul Federatiei Romane de Fotbal a luat miercuri dupa-amiaza o hotarare cel putin ciudata, prin care antrenorul principal al echipei FC Farul Constanta, Petre Grigoras, a fost suspendat pe o perioada de trei luni. Motivul acestei decizii este dat de agresarea de catre tehnician a jucatorului Radu Oprea. Acesta l-a acuzat pe Grigoras ca l-ar fi batut pe data de 24 octombrie, la finalul meciului de campionat FC Brasov - Farul (scor 1-0), intalnire din cadrul etapei a XI-a Diviziei A. Grigoras a recunoscut ca i-a dat o palma jucatorului, intrucat acesta nu i-a respectat indicatiile si a avut un comportament inadecvat si zeflemitor. Radu Oprea a depus insa la dosarul de la Comisie un certificat medico-legal, eliberat de medicul Viorel Covaciu. Potrivit acestor acte, jucatorul prezenta leziuni violente, dureri lombare, echimoze intre doi si 11 centimetri, o fisura costala. Potrivit lui Covaciu, pentru recuperarea totala era nevoie de ingrijiri medicale de peste 12 zile. Grigoras a ramas uluit afland concluziile medicului si a declarat ca il va da pe acesta in judecata. Antrenorul considera ca decizia Comisiei de Disciplina este exagerata si va face recurs. Persoanele care au asistat la incidentul de la Brasov au confirmat cele spuse de Grigoras, afirmand ca Oprea a primit doar o palma si un sut, in urma carora nu s-ar fi putut produce leziuni atat de grave precum cele din certificatul medico-legal. Dupa incident, Radu Oprea (international de tineret) a fost trimis la echipa a doua. Pe langa suspendarea de trei luni, Comisia de Disciplina din cadrul FRF a decis si amendarea tehnicianului cu suma de 1500 euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii