Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:30 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marcel Lică, revine după şapte ani la cârma Farului

ro

20 Jun, 2011 00:00 1359 Marime text
Marcelica_.jpgFostul arbitru Marcel Lică va prelua începând cu această săptămână funcţia de preşedinte la FC Farul, având ca obiectiv principal revenirea formaţiei de pe litoral în primul eşalon.

Astfel, Marcel Lică îl va înlocui pe Marian Diaconescu, cel care preluase funcţia de preşedinte al clubului în luna februarie. „Mă întorc cu tot sufletul la marea dragoste, cu speranţa şi credinţa că voi pune umărul la promovarea în prima ligă. Vreau să transmit suporterilor un mesaj din inimă şi să le cer în acelaşi timp ajutorul. Cred că doar împreună vom reuşi să redevenim ceea ce am fost şi poate mai mult decât atât", a declarat noul preşedinte al „marinarilor" pentru farul.ro. Marcel Lică a fost arbitru internaţional până în 2002 şi a mai condus formaţia constănţeană imediat după ce a renunţat la arbitraj, demisionând după doi ani. Totodată, în cadrul conferinţei de presă de luni, în care va fi oficializată numirea lui Marcel Lică în funcţia de preşedinte al clubului, se va semna un contract de parteneriat şi colaborare între FC Farul şi Congaz.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii