Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:44 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul va juca finala mica in Antalya

ro

08 Feb, 2008 00:00 593 Marime text
1202413706.jpg

Echipa pregatita de Ion Marin a inregistrat, in acest turneu, doua victorii si un egal, inscriind opt goluri si primind unul singur

"Rechinii" vor disputa, astazi, finala mica a turneului Arkadia Belek Cup din Antalya, dupa ce s-au impus, in ultimul meci din faza grupelor, in fata formatiei din Rusia, Alania Vladikavkaz, cu scorul de 1-0. Farul a invins in ultimul meci al grupei pe Alania Vladikavkaz, cu scorul de 1-0, si s-a calificat in faza superioara a competitiei din capitala Turciei. Marcatorul singurului gol al meciului a fost Chico, in minutul 11, portughezul fiind la a patra reusita pentru gruparea constanteana de cand a fost transferat. Ion Marin a inceput partida cu Alania in urmatoarea formula: Vlas - Bacila, Barbu, Schiopu, Farmache - Ben Teekloh, Voiculet, Mendy - Gerlem, Chico, Gosic. Au mai evoluat Marius Nae, Nanu, Liviu Mihai II. Astfel, formatia de pe litoral a acumulat sapte puncte in cele trei partide disputate pana in prezent la Cupa Arkadia Belek, dupa ce a castigat in meciurile precedente cu scorul de 6-0, impotriva gruparii din Tadjikistan, Regar-Tadaz Tursunzoda, si a remizat cu Honved Budapesta, scor 1-1. Echipa pregatita de Ion Marin s-a clasat pe pozitia a doua in grupa, dupa ce partida dintre Honved si Regar-Tadaz s-a incheiat cu victoria clara a echipei din Ungaria, cu scorul de 11-1, aceasta preluand sefia grupei. Constantenii vor disputa, astazi, finala mica a competitiei, impotriva formatiei din Coreea de Sud, Jefu United. Castigatoarea turneului va primi un cec in valoare de 4.500 euro, finalista va primi 2.500 euro, iar ocupanta pozitiei a treia va intra in posesia unui cec de 1.000 euro. Dupa disputarea partidei de astazi, oficialii constanteni doresc perfectarea altor doua meciuri de verificare. Primul ar urma sa aiba loc sambata, 9 februarie, probabil in compania echipei Haladas din liga a doua, din Ungaria, iar cel de-al doilea - duminica, 10 februarie, in compania unui adversar inca necunoscut.

Barbu si Vlas, optimisti

Jucatorii Farului, Ion Barbu si Adrian Vlas, s-au aratat multumiti de evolutia echipei lor la finalul partidei cu Alania Vladikavkaz. "Este imbucurator ca echipa a jucat din ce in ce mai bine, dupa o perioada mai grea. Sunt bucuros ca am castigat si sper ca voi avea un loc de titular in echipa", a spus Barbu. La randul sau, portarul Farului s-a aratat optimist in privinta returului campionatului, dupa rezultatele din meciurile de verificare. "Farul va termina in primele zece echipe ale campionatului. A aratat o alta fata la acest turneu", a adaugat Vlas. Miercuri seara, in cantonamentul Farului a ajuns un jucator din Serbia, Bojan Miladinovic. Bojan este fundas central, are 26 de ani, 1,90 metri si a mai evoluat in trecut la formatiile FK Napredak Krusevac si Steaua Rosie, insa, in ultimul an, nu a evoluat nicun minut pentru echipa din Belgrad. Tehnicianul Ion Marin se va decide, in zilele urmatoare, daca sarbul va fi pastrat la echipa.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii