Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:28 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul pleaca in Cipru

ro

15 Jan, 2008 00:00 1090 Marime text
1200337335.jpg

Noua achizitie din tabara constantenilor, Jose Castro Fernandez "Chico", se afla in continuare in Portugalia si se va alatura lotului in cantonamentul din Ayia Napa

Lotul Farului va pleca, astazi, in jurul orei 14, spre Bucuresti de unde vor face deplasarea in Cipru pentru turneul de pregatire din perioada 15-25 ianuarie. "Rechinii" vor juca trei meciuri amicale cu echipe de prima liga din Rusia, Coreea de Sud si Cehia. Echipa antrenata de Ion Marin se va reuni in aceasta dimineata la ora 11, cand este programat si un antrenament usor pe plaja. Dintre cei 28 de jucatori convocati pentru acest turneu, noua achizitie a formatiei constantene, portughezul Francisco Jose Castro Fernandez "Chico", nu va fi prezent la reunire, acesta urmand sa se alature lotului in Cipru. Din pricina unei probleme cu pasaportul, este posibil ca si liberianul Ben Teekloh sa ajunga in Cipru la cateva zile dupa restul lotului pana rezolva aceasta problema. O posibila absenta in Cipru ar putea fi cea a camerunezului din atacul marinarilor, Dani Chigou, care are tendinita si ar putea fi lasat acasa. Mai exista unele probleme medicale cu fundasii Decebal Gheara si Florin Maxim, insa, acestia vor face deplasarea in Cipru. Tehnicianul "rechinilor", Ion Marin, l-a inclus in lotul care va fi deplasat in Cipru si pe tanarul fundas central brazilian Marx Santos. Fotbalistul aflat in probe la Farul, a dovedit pana acum ca are calitati, potrivit tehnicienilor care, pentru a se edifica, il vor monitoriza si pe perioada pregatirii din Cipru. Marx Santos are 20 de ani si a venit la Farul de la o echipa din Danemarca acesta pregatindu-se pana acum cu echipa a doua a Farului. Impreuna cu brazilianul, lotul "rechinilor" care va pleca in Cipru numara 28 de jucatori: portari: Curca si Vlas; fundasi: Farmache, Bacila, Jasic, Gheara, Barbu, Schiopu, Mala, Marx, Maxim si Laurentiu Florea; mijlocasi: Voiculet, Liviu Mihai II, Todoran, Larie, Patrascu, Ben Teekloh, Lungu si Gaston Mendy; atacanti: Gerlem, D. Florea, Dani Chigou, Nanu, M. Nae, Gosic, Chico si Florin Neaga. In aceasta seara, in jurul orei 21, echipa va decola de pe Aeroportul "Henri Coanda" spre Larnaca. De aici Farul se deplaseaza spre statiunea unde vor efectua cantonamentul, Ayia Napa. Primul meci de pregatire al Farului este programat duminica, 20 ianuarie, impotriva rusilor de la Energia Vladivostok, locul 14 in campionat. In urmatoarea zi, echipa va juca cu formatia coreeana, FC Gyeongnam, iar ultimul meci amical va avea loc pe data de 24 ianuarie, in compania formatiei Viktoria din prima liga ceha. Situatia atacantului Farului, Mihai Gurita lasat de tehnicianul Farului in afara lotului, este in continuare incerta, acesta asteptand deja de cateva zile rezolvarea unui transfer la o echipa din strainatate. Cluburile interesate de transferul lui Gurita sunt doua echipe din Cipru printre care si formatia antrenata de Mihai Stoichita, Aris Limassol, si doua echipe din Ungaria, Debrecen si Nyiregyhaza Spartacus.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii