Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul nu s-a inteles cu Cristocea

ro

26 Feb, 2009 03:11 1313 Marime text

cristocea.jpgCele două părţi nu au ajuns la un acord, fostul jucător al Stelei fiind foarte aproape să semneze cu o echipă din Germania

După ce formaţia constănţeană a reuşit să-l achiziţioneze pe fundaşul sârb Branislav Vukomanovic, conducerea Farului nu a reuşit să-l readucă la echipă pe Vasilică Cristocea.

Deşi jucase pentru formaţia constănţeană în cantonamentul din Antalya şi părea să revină la Farul după ce îşi reziliase contractul cu vicecampioana României, fostul jucător al Stelei, Vasilică Cristocea nu va mai semna cu echipa de pe litoral. Cristocea a declarat că tratativele de parafare a unui transfer al său la echipa la care a debutat în prima ligă au eşuat. Unul dintre motivele pentru care nu s-a reuşit să se ajungă la o înţelegere este oferta mult mai bună venită din partea unei formaţii din Germania. „Am avut astăzi o discuţie cu cei din conducerea Farului, dar nu am căzut de comun acord asupra anumitor condiţii. În două, trei zile sunt şanse foarte mari să semnez cu o formaţie din Germania, nu pot spune dacă din prima ligă sau a doua, dar chiar şi Liga a II-a ar fi bună pentru mine", a spus Vasilică Cristocea. Mijlocaşul şi-a reziliat miercuri, pe cale amiabilă, contractul cu Steaua, şi declarase că Farul Constanţa reprezintă prima sa opţiune pentru un transfer, întrucât ar vrea să se întoarcă acasă. Cristocea a fost pus pe lista de transferuri a grupării din Ghencea încă din 2008, iar în returul campionatului trecut a fost împrumutat la Ceahlăul Piatra Neamţ. În vara lui 2008, fotbalistul a evoluat numai pentru Steaua II, alături de Marius Croitoru, iar în iarna acestui an a fost anunţat de conducere că se poate transfera la orice echipă, fără ca formaţia roş-albastră să aibă vreo pretenţie financiară. Acesta a mai jucat pentru Farul în perioada 1999-2006, timp în care a evoluat de 156 de ori pentru „rechini", înscriind 26 de goluri. Altfel, formaţia constănţeană l-a mai achiziţionat, marţi, pe fundaşul stânga sârb Branislav Vukomanovic, în vârstă de 28 de ani, care a semnat un contract valabil doi ani şi jumătate cu gruparea constănţeană. Vukomanovic a venit la Farul din postura de jucător liber de contract. El a fost testat de Farul în turneul din Antalya, conducătorii echipei declarându-se satisfăcuţi de prestaţia acestuia. Branislav Vukomanovic a evoluat ultima dată în Suedia, la formaţia FC Syrianska, cu care a reuşit promovarea în liga a doua suedeză. El a mai jucat de-a lungul carierei la echipa din Muntenegru, Zeta Golubovic şi la formaţia slovacă Artmedia Bratislava. În această pauză competiţională a mai sosit la gruparea constănţeană, fundaşul sloven Jan Pahor, venit de la formaţia FC Koper. Farul va juca, sâmbătă, primul meci din returul campionatului, când va întâlni, pe teren propriu, formaţia Gloria Buzău. Partida va începe la ora 17.00.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii