Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:10 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Duel de la egal la egal cu campioana Germaniei

ro

19 Sep, 2009 02:29 1103 Marime text
cvmtomis.jpgCVM Tomis şi VfB Friedrichshafen s-au mai întâlnit şi aseară, într-un joc revanşă, disputat tot la Sala Sporturilor, şi vor mai susţine o partidă de pregătire astăzi, de la ora 16.30

La aproape trei săptămâni înainte de debutul în noul sezon, campioana României la volei masculin, Club Volei Municipal Tomis, şi-a testat forţele cu formaţia pregătită de selecţionerul Stelian Moculescu, VfB Friedrichshafen, în două meciuri amicale disputate la Sala Sporturilor.

Aflată pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte pregătirile pentru noua ediţie a Diviziei A1, echipa antrenată de Stelio De Rocco a susţinut, joi şi vineri, două jocuri amicale împotriva multiplei campioane a Germaniei şi fostei câştigătoare a Ligii Campionilor. Cu un lot schimbat faţă de sezonul trecut, gruparea de pe litoral a reuşit, în primul joc disputat joi seara, să termine la egalitate, scor 2-2 (19-25, 22-25, 25-21, 27-25), după ce conform protocolului stabilit de organizatori s-au jucat patru seturi. Antrenorul Tomisului, Stelio De Rocco, au mizat în formula de start pe trei dintre noile achiziţii, Hernandez, Liovi şi Mitrovic, care s-au alăturat titularilor de drept din sezonul trecut: Firpo, Radu Began, Florin Voinea şi liberoul Răzvan Tănăsescu. Pentru tehnicianul canadian, aceste partide reprezintă un prim prilej de a-şi omogeniza lotul de jucători, mai cu seamă că acesta cuprinde opt jucători noi. Alături de Began, Firpo, Macovei, Mihăilă, Tănăsescu şi Voinea, participanţi şi la succesele din ediţia trecută, în această vară au fost transferaţi Hernandez, Mitrovici, Liovi, Dumitrache, Didorciuc, Renato, Pavel şi Despotovski. „Pe noi ne interesează cel mai mult să ne formăm o echipă de bază. Au venit foarte mulţi jucători noi în această vară şi avem mult de lucru mai ales la capitolul omogenitate. Vom folosi aceste jocuri pentru a începe să ne legăm, să formăm cel mai bun sextet pentru noul sezon", a declarat Stelio de Rocco. De cealaltă parte, tehnicianul echipei germane, Stelian Moculescu, a introdus în teren o formulă de start din care nu a lipsit noua achiziţie de la Remat Zalău, Adrian Gontariu. „Tomis este un adversar perfect pentru noi, pentru că este singura echipă profesionistă din România, puternică şi care nu trebuie subestimată", a spus selecţionerul Stelian Moculescu. CVM Tomis şi VfB Friedrichshafen s-au mai întâlnit şi aseară, într-un joc revanşă, disputat tot la Sala Sporturilor, şi vor mai disputa o partidă de pregătire astăzi, de la ora 16.30. Sezonul 2009/2010 al Diviziei A1 va debuta pe data de 10 octombrie, când campioana în exerciţiu va întâlni, în deplasare, echipa nou promovată în acest an, Dacia Buzău. Obiectivele faţă de sezonul trecut nu s-au schimbat pentru echipa de pe litoral, care doreşte câştigarea unui nou event, dar şi o participare cât mai lungă în Cupa CEV.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii