Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:17 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Emilia Botezatu, eleva pasionată de vioară (galerie foto)

ro

27 Sep, 2011 01:00 3232 Marime text

elev_-_emilia_botezatu__3_.jpgEmilia Botezatu este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria", la clasa profesorului de vioară Radu Pricop.

Pasiunea sa pentru muzică este moştenire de familie: mama, Anişoara Botezatu, este profesoară de canto şi de vioară la Şcoala Populară Constanţa, iar tatăl, Constantin Botezatu, cântă la chitară muzică folk. Ambii cântă în corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski". Sora mai mare este profesoară de vioară la o şcoală particulară din Bucureşti. Săptămâna trecută, tânăra violonistă a participat la recitalul inaugural organizat de Asociaţia „Musica Magna" înregistrând un succes neaşteptat, joi seară, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski". Tânăra a interpretat „Danse macabre", de Camille Saint-Saens, dar şi „Meditaţie" din opera „Thais", de Jules Massenet. „A fost ceva unic, a fost o experienţă grozavă. M-am simţit foarte bine şi am fost mai relaxată ştiind că alături de mine, pe aceeaşi scenă, s-au aflat profesionişti", ne-a povestit Emilia Botez. Pe 8 septembrie, Emilia a fost invitată la balul Rotary, care s-a desfăşurat în Valea Prahovei. „Am interpretat compoziţia „Meditaţie" din opera „Thais", de Jules Massenet", ne-a mai relatat tânăra. În urmă cu doi ani a primit de la Clubul Rotary o vioară realizată de Ornela Ceci din Bari, Italia, în valoare de 5.000 de euro. După ce va absolvi Colegiul de Artă, Emilia va urma o facultate de muzică, deoarece visul său este să devină violonistă. Profesorul său de vioară, Radu Pricop, spune că Emilia este o elevă talentată şi muncitoare. „De nouă ani învăţăm împreună vioara. Emilia este o elevă bună. Până în acest moment am realizat multe din ce ne-am propus. Acum suntem la nivelul de acumulări masive. Dat fiind faptul că suntem la liceu, timpul a devenit o problemă. Trebuie să alocăm o mare parte din timp studiului. Studiul la viară este un soi de sclavagism cu liber consimţământ", a declarat profesorul Radu Pricop.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • emi 01 Oct, 2011 19:48 multumesc din suflet!
  • Anton Lumi 30 Sep, 2011 19:41 Felicitari , Emilia !