Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:44 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Problema toaletelor publice de pe litoral, nu e de competenta Ministerului Turismului

ro

22 Aug, 2009 19:06 1325 Marime text
litoral.jpgMinisterul Turismului recunoaşte că lipsa de toalete publice din locurile frecventate de turişti reprezintă o problemă gravă, ce trebuie rezolvată cât mai curând, însă rezolvarea ei nu este de competenţa sa, ci a administraţiilor locale şi a Administraţiei Naţionale a Drumurilor.

"Reprezentanţii ministerului au discutat aceste aspecte atât cu primari şi preşedinţi de consilii judeţene, cât şi cu conducerea Automobil Clubul Român", se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.

Comunicatul a fost remis după ce, vineri, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) a anunţat că Ministerul Turismului nu s-a implicat încă în rezolvarea problemei toaletelor publice din zonele turistice şi a reclamat campaniile derulate de acest minister pentru promovarea pe plan extern. Totodată, Ministerul Turismului a considerat că acest atac venit din partea ANAT este de natură politică.

"Dacă familia sau prietenii d-nei Corina Martin, preşedinta ANAT, doresc să vândă toalete ecologice către administraţiile publice locale, îi recomandăm acesteia să se adreseze primăriilor conduse de colegii lor PSD. Ne surprinde poziţia d-nei Corina Martin faţă de acţiunile ministerului de promovare externă a României ca destinaţie turistică, cu atât mai mult cu cât aceste acţiuni ajută agenţiile de turism să îşi sporească veniturile. Constatăm cu regret că, sub preşedinţia d-nei Martin, ANAT riscă să se transforme, prin poziţii ca cele exprimate public vineri, dintr-o asociaţie reprezentativă pentru agenţiile de turism într-un instrument PSD folosit în bătălia politică", se arată în comunicatul MT.

Sursa: NewsIn
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 22 Aug, 2009 18:06 De ce este nevoie de cumpararea unor toalete ecologice si nu se fac toalete normale racordate la canalizarea din strada a hotelurilor?