Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:26 22 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din 2007, la Constanta Peste 13.000 de familii si 23.000 de copii au primit ajutoare de la Agentia de Prestatii Sociale

ro

18 May, 2010 04:05 977 Marime text
Potrivit proiectului de ordonanţă dat zilele trecute, referitor la reducerea cheltuielilor sociale, Guvernul vrea să abroge Legea 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi şi Legea 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei.

Anual, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale alocă Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Constanţa, pentru cele două plăţi de sprijin, aproximativ patru milioane de lei.

Dacă cele două legi, adoptate în 2007, vor fi abrogate, mii de familii aflate la început de drum şi la fel de mulţi copii nu vor mai primi cei 150 de lei pentru fiecare trusou şi nici cei 200 de euro pentru constituirea familiei. Din 2007 până în luna aprilie a acestui an 13.734 de familii constănţene au beneficiat de ajutorul de început de drum şi 23.504 de copii de ajutorul de trusou.

Potrivit celor declarate de noul director al Agenţiei de Prestaţii Sociale Constanţa, Laura Constantin, cei mai mulţi bani pentru sprijinirea familiilor constănţene au fost daţi în 2008, 2.979.281 lei, iar cei mai mulţi pentru copii, în 2009 - 1.109.850 de lei.

Astfel, în 2007, de ajutorul pentru trusou au beneficiat 5.384 de copii, valoarea totală a ajutorului ajungând la 778.800 de lei, în 2008 - 7.564 de copii au primit în total 1.094.250 lei, iar pe primul trimestru din 2010 - 3.130 de copii au primit 469.500 de lei.

În 2007, 4.684 de cupluri au primit din partea statului 2.854.150 de lei, în 2009 - 3.472 de cupluri au încasat 2.869.529 de lei, iar până în aprilie 2010 - 1.363 de familii noi au luat 1.151.379 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 18 May, 2010 11:08 PRIMARIA din orasul HARSOVA de CONSTANTA ,CHELTUIE banii publici pe ”politia politica ” intarita de echipa terestra a JANDARMERIEI,plus Politia locala ,plus Politia de Frontiera ,etc.,iar de darea in folosinta a CENTRULUI DE ZI PENTRU SCOLARII proveniti din familiile sarace si care NU vor sa-si lase COPIII SINGURI IN CASA cat timp sunt plecati la SERVICIU,nici nu vor sa auda ,invocand ca ”nu sunt bani...” ,desi ,CENTRUL este FINALIZAT de 4 luni de zile...
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 18 May, 2010 10:59 Au primit BANI in vremuri BUNE,dar se pare ca suntem in plina CRIZA FINANCIARA si ROMANIA trebuie sa stranga cureaua foarte,foarte mult ,dar TREBUIE sa se faca si ceva diferentieri. Unul care primeste zeci de milioane nu se COMPARA cu cei care primesc 200 DE LEI, nu-i asa ???