(VIDEO) Autoturisme de lux în valoare de 1 milion de lei, declarate dispărute în Spania, descoperite de poliţiştii de frontieră constănțeni! Unde puteau fi exportate
(VIDEO) Autoturisme de lux în valoare de 1 milion de lei, declarate dispărute în Spania, descoperite de poliţiştii
19 Sep, 2025 11:58
ZIUA de Constanta
214
Marime text



Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, cu sprijinul ofițerilor Frontex, au descoperit în Portul Constanţa două autoturisme de lux, căutate de autoritățile din Spania.
În data de 18.09.2025, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud împreună cu ofițeri Frontex, au efectuat controlul, în incinta unui operator portuar, asupra unei autoutilitare ce transporta mai multe autoturisme, aflată în posesia unui cetățean belarus.
Cu această ocazie, modul de pansonare a seriilor de șasiu precum și modul de imprimare a certificatelor de înatriculare au ridicat suspiciuni polițiștilor de frontieră, motiv pentru care au fost efectuate interogări în bazele de date. Astfel, s-a confirmat că cele două autoturisme figurau ca fiind furate din Spania.
Autoturismele urmau să fie exportate în Turcia pe o navă tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internațional, cu rampe/șine de încărcare/descărcare).
Autovehiculele, evaluate la aproximativ 200.000 de euro, au fost indisponibilizate la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Mașini de lux cu acte false, depistate în Portul Constanța! Autoturismele erau pregătite să fie trimise în Turcia (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii