Cristian Jivu „Midia ne-a creat pe toti si ne-a ajutat sa evoluam"

„Aveam alături cei mai calificaţi oameni în meseria asta, de la care învăţai mereu. M-am trezit lângă mine cu nişte corifei ai meseriei, de la care luam zilnic, «cu lingura», informaţii"

Cristian Jivu a ajuns la Petromidia printr-un joc al destinului. Spune că soarta a fost de partea sa şi aşa a ajuns la Midia. Însă a fost singurul moment de glorie al sorţii, pentru că după aceea „întâmplarea nu a mai avut loc. Totul a fost calculat".

Nu sărbătoreşte numai 30 de ani de când este la Petromidia, ci şi 25 de ani de când este şeful controlului de instalaţii. În an aniversar, cel al sărbătoririi a 30 de ani de la inaugurarea primei instalaţii la Petromidia. Lucrează la Petromidia de când a terminat facultatea, adică din 1979, cu o zi înainte de 23 august: „Atunci m-am găsit să vin la muncă. Directorul Oancea, atunci la Uzina Mecanică, zicea: «Domn'e, ai venit să mergi la defilare mâine?». Eu atunci nu am realizat, eram student, nu îmi păsa de 23 august. Ce defilare? Zice: «Păi nu este mâine 23 august?» «A, nu. Am venit că azi am venit». Eram în vacanţă şi mi se păruse ziua aia, nu ştiu de ce, mai liberă. M-am urcat într-o maşină, mi s-a părut drumul fantastic de lung şi am ajuns aici. De atunci am rămas". Era inginer, terminasem Politehnica, secţia de utilaj - Tehnologie a sudurii, în prima promoţie. Şi, în iunie, când s-a inaugurat instalaţia care se sărbătoreşte anul acesta, nu văzuse la televizor. „Dar un coleg a văzut. Nu ştiu dacă ştiţi, dar înainte repartiţiile se anunţau. Terminasem, ştiam mediile şi se făcea socoteala, în funcţie de medie... dacă aveai medie, puteai să alegi oraşul de unde erai. Şi toţi aveam listele făcute. Vorbisem pe la Braşov, pe la Timişoara şi nu mai ştiu pe unde mai aveam pe atunci secţii. Discutaseră colegii, se ştiau. Eu am fost al treilea în promoţie, am avut medalie de bronz. Nu am vrut post de asistent, că pe vremea aia puteai să faci primii trei ani stagiatura, cu un an în producţie şi apoi te întorceai asistent", povesteşte Jivu.

„Căutam înnebunit ceva în Constanţa"

Nu a vrut să rămână în Bucureşti, şi-a dorit să se întoarcă acasă, în Constanţa. Şi s-a dus la mecanică navală: „Tot neamul meu a fost la Şantierul Naval Constanţa şi am zis să mă întorc acasă, la Mecanică Navală, actualul Meconst Constanţa. Şi era palma bătută, sărbătoream seară de seară şi un coleg mi-a zis că a văzut la televizor o rafinărie la Constanţa. Habar nu aveam, nu-mi zicea nimic zona asta, decât că era bună pentru pescuit când eram în liceu sau facultate. Şi seara dinainte, ultima întrevedere cu colegii şi vine unul înnebunit de la Politehnică şi ne anunţă că s-au schimbat repartiţiile. Când mă duc, dispăruse Meconst-ul, dispăruse tot ce era prin Constanţa şi apăruse postul acesta la Petromidia. Dacă nu mi-ar fi spus colegul acela când citeam lista... nu scria Constanţa. Combinatul petrochimic Midia, aşa scria. Am trecut cu ochii peste el că, na, nu ştiam ce este. Căutam înnebunit ceva în Constanţa".

Welcome to real life!

Cristian Jivu s-a întors spre colegii săi şi le-a spus: „Mă, băieţi, îmi pare rău, unul dintre posturile din Bucureşti vă dispare, că sunt al treilea şi îmi aleg ce vreau". Dimineaţă, când s-au dus la repartiţii, unul dintre colegi i-a spus că Midia este la Constanţa, lângă casă: „Vă daţi seama, mai era o oră până la repartiţie?! Telefoane acasă, şi nu era cu mobile, ca acum. Fugi să găseşti un telefon, am sunat la serviciu, la ai mei, să văd ce-i cu Midia. Şi pe ultima clipă am zis, hai să iau postul acesta, că este acolo, acasă. M-am repliat şi, hai să iau. Făcusem ore şi cu cel care fusese rectorul nostru, Voicu. Ne chemase să ne întrebe dacă vrem să rămânem asistenţi şi îi spusesem că nu. Începe cu repartiţiile. Ajunge la mine şi îi spun că vreau la Petromidia. Parcă îi văd şi acum. Avea un microfon în faţă, a pus mâna pe el şi zice: «Aia este rafinărie, unde te duci tu? Înţeleg că vrei la Constanţa, dar ce ştii tu de rafinării?». M-am trezit cu ziariştii de la Scânteia tineretului după mine şi am scos porumbelul: Eu mă duc acasă, domnule! Nici nu ştiu ce este acolo. Am spus-o pe faţă".

„Venea peste tine tăvălugul"

Îşi aminteşte prima zi ca şi cum ar fi fost ieri. S-a speriat din cauza drumului lung. Era vară, cald şi cu autobuzul făceai destul de mult, vreo 45 de minute. Însă experienţa Petromidia a meritat efortul. Colectivul de atunci este descris ca fiind „super": „Am fost mulţi tineri, mulţi lucrau pe la alte rafinării şi abia aşteptau să vină în zonă. S-a închegat foarte bine colectivul. Fiecare a avut de la început nişte lucruri foarte clare. Şi acum vine un stagiar, îl iei, îl plimbi, îi arăţi. Atunci nu era aşa. Veneai de pe băncile şcolii, şi una era şcoala, apoi te lovea viaţa reală. Welcome to real life! Faci asta, faci asta, te duci la ISCIR. Ce-o fi aia ISCIR? mă întrebam. Este un avantaj al nostru, al celor care am venit atunci, spun eu. Am avut obligativitatea să citesc tot. Nu puteam să stau o lună-două, să văd ce se mai întâmplă. Nu aveai cum. Venea peste tine tăvălugul, se porneau instalaţii, veneau utilaje. Dinamica asta pe noi ne-a ajutat ca şi carieră, ca şi oameni. Cantitatea de informaţii şi tot ce am învăţat atunci au depăşit mult faţă de ce ştiau unii dintre colegii mei de facultate. La Petromidia a fost tot timpul un challenge. Mereu trebuia să aduci utilaje de tip nou, te duceai în fabrică, le vedeai cum se construiesc, te întâlneai cu proiectanţii. Gândiţi-vă că eu lucram cu floarea proiectării şi inginerimii româneşti. Acesta este adevărul. Veneau utilaje importante, instalaţii, veneau şefi de institute de proiectare, oameni din vechile rafinării. Aveam lângă mine cei mai calificaţi oameni în meseria asta, de la care învăţai zilnic. M-am trezit lângă mine cu nişte corifei ai meseriei, de la care luam zilnic, «cu lingura», informaţii. Midia ne-a creat pe toţi şi ne-a ajutat să evoluăm".