Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:38 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiru face plangere penala Harborside, trasa la raspundere pentru surparea strazii Traian

ro

14 Jul, 2010 01:03 1748 Marime text
cap_1.jpgLa sfârşitul săptămânii trecute, ploile torenţiale au creat o breşă în malul de pe strada Traian, în dreptul blocului A5, motiv pentru care Inspectoratul Teritorial în Construcţii a cerut autorităţilor locale să dispună restricţionarea traficului în zonă, interzicerea accesului şi luarea tuturor măsurilor necesare pentru salvarea malului şi a construcţiilor din imediata vecinătate.

Chiru_-_Gigi_Chiru_03_.jpgÎn ciuda acestei măsuri, craterul s-a mărit, fapt care a creat panică printre localnicii din zonă. Pentru că se impun măsuri urgente de consolidare, iar responsabilii situaţiei actuale trebuie traşi la răspundere, Inspectoratul Teritorial în Construcţii, prin Gigi Chiru, inspectorul-şef teritorial, a depus în cursul zilei de luni o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, împotriva Fondului de investiţii Imoaeast, mai exact S.C Harborside Hotel şi S.C Harborside Imobiliara, în calitate de investitori ai mall-ului Trident Plaza, care trebuia să fie construit în această zonă. Între timp, lucrările au fost sistate, însă, conform specialiştilor, nu au fost luate toate măsurile necesare pentru conservarea lucrării.

Celor două firme li se impută faptul că, în urma controlului efectuat în data de 28.06 2010, a reieşit faptul că au fost încălcate prevederile legale. Astfel, ,,investitorul nu a acţionat în vederea soluţionării neconformităţilor, a defectelor apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor conform prevederilor Legii 10/1995. Nu au fost asigurate fondurile necesare desfăşurării activităţii de urmărire specială şi investitorul nu a asigurat aparatura de măsură şi control prevăzută prin proiectul de urmărire specială, conform Normativului P130-1999". ,,Am luat această decizie întrucât în cadrul realizării construcţiei prin nerespectarea reglementărilor tehnice şi a dispoziţiilor proiectantului privind stabilitatea şi rezistenţa au apărut neconformităţi care pot produce consecinţe grave, pierderi de vieţi omeneşti, vătămare gravă a integrităţii corporale, distrugerea parţială sau totală a construcţiei şi a construcţiilor învecinate", a precizat Gigi Chiru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii