Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:32 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce notă a obţinut directorul Teatrului de Stat Constanţa

ro

04 Jul, 2011 01:10 1750 Marime text
evaluare_teatru_virgil_iosif.jpgFără prea mare tam-tam, Consiliul Judeţean Constanţa a organizat, recent, evaluarea anuală a managementului la Teatrul de Stat Constanţa, respectiv a directorului general Virgil Iosif.

Directorul general al instituţiei de cultură de la malul mării a fost pus pe funcţie, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 1 martie 2008, în şedinţa de Consiliu Local din data de 3 aprilie 2008, după ce, în prealabil, a fost organizat concurs pentru această funcţie. Iosif a fost singurul candidat care s-a înscris la concurs la momentul respectiv. Acum, la peste trei ani de când ocupă acest fotoliu, activitatea sa a fost supusă evaluării. Acesta a trebuit să treacă de două probe, analizarea raportului final de activitate şi proba interviu. Directorul a primit la prima probă 94.3 puncte, în urma analizei raportului anual de activitate, iar, la susţinerea raportului de activitate, a obţinut 94 de puncte. Nota finală obţinută în urma evaluării raportului de activitate din anul 2010 de la Teatrul de Stat Constanţa a fost 9,4. Managerul urmează a-şi continua mandatul. Până astăzi, în caz că este nemulţumit de această notă, directorul poate depune contestaţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii