Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:19 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apă ieftină şi bună de la RAJA

ro

24 Feb, 2011 00:00 2442 Marime text
RAJA_sediu_127.jpg"La ora actuală, tariful de 2,5 lei/mc fără TVA perceput de SC RAJA SA Constanta pentru apa potabilă se află pe locul 19 în clasamentul tarifelor percepute de cei 43 de operatori mari din ţară"

De-a lungul ultimilor opt ani, SC RAJA SA a avut ca scop creşterea calităţii apei potabile.

În 2007, imediat după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a adoptat conceptul de apă sigură, apa fiind esenţială pentru susţinerea vieţii, SC RAJA SA Constanţa a luat decizia implementarii sistemului de management al siguranţei alimentului. În 2008, a obţinut certificarea sistemului de management al siguranţei alimentului în conformitate cu cerinţele standardului ISO 22000:2005. "Apa constănţenilor este extrasă de la adâncimi cuprinse între 120 şi 700 de metri, fapt care presupune cheltuieli substanţiale cu energia electrică şi nu numai. În aceste condiţii, energia electrică reprezintă un factor determinant în preţul de cost al apei. Cele peste 400 de puţuri/foraje de extragere a apei de subteran amplasate pe cele 91 de surse, funcţionează cu pompe electrice mari consumatoare de energie", explică Irina Oprea, purtător de cuvânt al SC RAJA SA. Pe lângă acestea, pentru funcţionarea sistemului de alimentare cu apă şi, mai precis, pentru transportul apei potabile pe conducte cu o lungime însumată de peste 3.500 de kilometri, SC RAJA SA Constanţa are în exploatare şi 54 de staţii de repompare a apei potabile care funcţionează tot pe baza consumului de curent electric. Periodic, preţul la energia electrică se măreşte, iar din 2003 şi până acum s-a triplat. În aceste condiţii şi având în vedere faptul că în preţul de cost al apei energia electrică are o pondere semnificativă, SC RAJA SA Constanţa ar fi putut în mod justificat să mărească preţul la apa potabilă tot de atâtea ori, cu atât mai mult cu cât preţurile materialelor şi combustibililor au crescut de nenumărate ori. Chiar şi în aceste condiţii, tarifele au fost menţinute la un nivel rezonabil, înscriindu-se în politica societăţii RAJA de a oferi apă de calitate la un preţ în limitele de suportabilitate pentru populaţie. Pe lângă energia electrică, în preţul de cost al apei, RAJA Constanţa mai are o cheltuială semnificativă. Societatea este obligată, conform legislaţiei în vigoare, să plătească Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) un tarif pentru fiecare metru cub de apă extras din sursele de subteran sau de suprafaţă - numai la nivelul anului trecut RAJA Constanţa a plătit către ANAR 3.482.072 lei lei (aproape 35 de miliarde de lei vechi), deşi ANAR nu investeşte nici măcar un leu în sistemele de alimentare. Cu toate acestea, periodic, ANAR majorează preţul pentru apa extrasă. Numai în anul 2005, ANAR, prin Direcţia Apelor Dobrogea Litoral a crescut tarifele pentru exploatarea surselor de subteran cu 420%, iar în luna decembrie a anului trecut, prin HG nr. 1202/02.12.2010, tariful pentru apa extrasă a crescut cu 978%. Nici acum RAJA Constanţa nu a mărit preţul la apa furnizată populaţiei. "La ora actuală, tariful de 2,5 lei/mc fără TVA perceput de SC RAJA SA Constanţa pentru apa potabilă se află pe locul 19 în clasamentul tarifelor percepute de cei 43 de operatori mari din ţară. La Tulcea, deşi pare greu de crezut, în condiţiile în care alimentarea cu apă se face din Dunăre, lucru ce nu presupune costuri ridicate cu energia electrică pentru extragerea apei din subteran de la adâncimi de aproape 700 metri, tariful ajunge la 3,1 lei/mc fără TVA", mai spune Irina Oprea. La Târgovişte, consumatorii alimentaţi tot cu apă de suprafaţă din Dâmboviţa scot din buzunar pentru un metru cub de apă 3,08 lei fără TVA. La Sinaia, Buşteni, Azuga şi Ploieşti, unde sistemul de alimentare cu apă funcţionează gravitaţional, fără a avea nevoie de sute de pompe şi implicit costuri ridicate cu energia electrică, preţul este de 3 lei/mc fără TVA. Şi exemplele pot continua: la Petroşani preţul este de 2,98 lei/mc fără TVA, la Buzău consumatorii plătesc 2,83 lei/mc fără TVA, iar ieşenii scot şi ei din buzunar 2,77 lei/mc fără TVA. "Deşi costurile de exploatare pentru alimentarea cu apă nu sunt similare cu cele ale societăţii noastre, tarife mai mari la apa potabilă plătesc şi consumatorii din Drobeta, Mediaş, Brăila, Oradea, Suceava, Bacău, Arad, Braşov, Călăraşi, Focşani, Reşiţa, Târgu-Mureş.
Menţinerea tarifelor la un prag de suportabilitate pentru consumatori s-a reuşit printr-un management performant, care a avut permanent în vedere reducerea costurilor de exploatare, retehnologizarea şi înlocuirea echipamentelor depăşite moral, atragerea de finanţări externe, toate acestea având la bază interesele şi satisfacerea cerinţelor consumatorilor deserviţi de RAJA Constanţa", a declarat purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA, Irina Oprea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ionescu ion 25 Feb, 2011 09:23 mint ca sa va convingeti va dau un ex.o factura cu 12 mc costa 83 lei calculati dvs cat este mc