Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:56 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acces dificil (video)

ro

19 Mar, 2011 02:40 1976 Marime text
INTEGRARE_HANDICAPATI3.jpg

Persoanele cu dizabilităţi au mari probleme în găsirea unui loc de muncă. Statisticile arată că numai câteva sute de constănţeni cu handicap au reuşit să se angajeze în Constanţa. În replică, patronii spun că au nevoie de sprijin pentru a putea angaja persoane cu dizabilităţi. Persoanele cu handicap se pot încadra cu greu în piaţa muncii. În acest sens, fundaţia Alături de Voi a organizat o dezbatere regională pe tema integrării profesionale a persoanelor cu dizabilităţi din perspectiva economiei sociale. La întâlnire au participat şi reprezentanţii fundaţiilor care se ocupă de reprezentarea persoanelor cu handicap, dar şi reprezentanţi ai inspectoratelor teritoriale de munca, ai direcţiei de asistenţă socială sau protectia copilului sau ai angajatorilor. Cei din urmă spun că aşteaptă mai mult sprijin din partea autorităţilor pentru a facilita intrarea acestor persoane. Din păcate prea puţine ajung efectiv să lucreze. Şi reprezentanţii asociaţiei pentru protecţia persoanelor cu handicap susţin că integrarea este destul de dificilă. Subvenţiile sunt greu de obţinut, spun aceştia, iar angajatorii trebuie motivaţi să faciliteze accesul pe piaţa muncii. Organizatorii menţionează şi studiile care arată ca firmele care nu angajează persoane cu dizabilităţi trebuie să fie sancţionaţi, dar şi că instituţiile publice trebuie să achiziţioneze produse pentru facilitarea acestui proces.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii