Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:26 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica Mariana Mircea, despre fratele infractor

ro

14 Mar, 2011 12:36 1080 Marime text

Primăriţa din Cernavodă, Mariana Mircea, are dosare. Ea spune că sunt politice şi că nu înţelege ce anume urmăreşte prefectul Claudiu Palaz atunci când o amendează sau insistă în privinţa organizării unui referendum de demitere a ei.„Probabil sunt chestiuni politice, oricum am contestat amenda primită, de dată recentă de la prefect", a spus Mircea. Reamintim că primăriţa a fost sancţionată cu 5.000 de lei, la începutul lunii, pentru „nepunerea în aplicare a unor hotărâri ale Consiliului Local şi pentru neprezentarea unor rapoarte, conform obligaţiilor care-i revin în exercitarea atribuţiilor". Cât priveşte alte dosare, între care şi cel privind accidentul de muncă în care a fost implicat un angajat al primăriei, Mariana Mircea susţine că l-a câştigat şi este încrezătoare şi în cazul celorlalte situaţii delicate în care au pus-o procurorii. Dar, primăriţa are o situaţie dificilă şi în ceea ce priveşte colaborarea cu aleşii locali. Chiar şi cu protocolul USL, care ar trebui să îi garanteze că ea, ca social-democrată, va avea susţinerea liberalilor în Consiliul Local Cernavodă, nimic nu este sigur.

Iar peste toate acestea, numele ei este legat şi de interlopul Aurel Mariean Bădilă, zis Calu, „posesor" al unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă şi căutat de autorităţi pentru constituire de grup infracţional organizat şi clonare de carduri. Tot despre Calu se spune că este implicat şi în traficul de droguri. De ce este legat numele lui de al primăriţei din Cernavodă? Simplu: Aurel Mariean Bădilă este fratele Marianei Mircea. Edilul spune că degeaba o întreabă presa despre fratele ei întrucât drumurile lor s-au separat de mult.

„Nu ştiu unde este, nu ştiu ce face"

„Nu ştiu unde este, nu ştiu ce face. Mă mai întreabă mama din când în când dacă a dat vreun semn de viaţă, dar nu, nu m-a sunat", a declarat, pentru „Replica", Mariana Mircea. Tot ea povesteşte că în copilărie, îşi mai „altoia" fratele. „Aveam impresia uneori că nu mă ascultă şi încercam să mă impun, îl mai altoiam. Pe la 13-14 ani nu am mai avut ce să îi fac, se făcuse mai înalt ca mine. Apoi, fiecare şi-a văzut de ale lui. El îmi spunea că nu e bine ce fac eu, eu că el nu face bine ce face.... Acum însă nu ştiu nimic despre el", a mărturisit primăriţa. Dacă îşi consideră sau nu fratele vinovat pentru lucrurile pentru care a fost dat în urmărire, primăriţa nu a mai comentat. Din acelaşi motiv, spune ea: habar nu are cu ce se ocupă fratele ei.

http://www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii