Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:50 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mitrea cere răspuns de la Predoiu în cazul desfiinţării judecătoriilor şi parchetelor din judeţ

ro

12 Feb, 2011 00:00 1004 Marime text
În urmă cu două zile, deputatul PSD de Constanţa Manuela Mitrea a transmis Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti o interpelare către ministrul Cătălin Predoiu în cazul propunerii de desfiinţare a judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătoriile Hârşova, Cernavodă şi Băneasa.

Deputatul constănţean precizează în interpelarea trimisă ministrului că, în opinia sa, decizia de includere a trei instanţe din judeţul Constanţa pe lista de desfiinţare este una eronată, pentru că în cele trei localităţi numărul populaţiei ar justifica existenţa acestor parchete şi judecătorii. Parlamentarul mai susţine că locuitorii din Hârşova i-au transmis o scrisoare deschisă prin care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la includerea judecătoriei Hârşova şi a Parchetului de pe lână această instanţă în Anexa proiectului de lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea. Mitrea îşi justifică solicitarea de a nu desfiinţa instanţa de la Hârşova prin faptul că, în 2010, în ciuda faptului că la Judecătoria Hârşova nu sunt decât doi judecători, şase grefieri şi alţi trei angajaţi, s-au înregistrat 1.500 de dosare, iar Parchetul de pe lângă Judecătorie, cu cinci angajaţi şi doi procurori a avut de soluţionat 2.000 de dosare penale. Ambele instituţii funcţionează în imobile care sunt proprietatea lor şi dispun de infrastructura necesară pentru rearondarea altor unităţi administrativ teritoriale, mult mai aproape de oraşul Hârşova decât de municipiul Constanţa. Astfel, dacă se va desfiinţa Judecătoria Hârşova şi Parchetul de pe lângă Judecătorie, cetăţenii din acea zonă vor fi nevoiţi să parcurgă distanţe mari pentru a-şi rezolva problemele. Mitrea solicită astfel, prin această interpelare, ca instituţia statului să comunice criteriile legate de includerea instanţelor constănţene în Anexa privind desfiinţarea acestora.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii