Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine va câştiga potul cel mare?! Primăria lui Mazăre - sute de miliarde pentru tăierea pomilor

ro

08 Dec, 2010 02:27 3294 Marime text
cap_8.jpgMunicipalitatea condusă de Radu Mazăre se pregăteşte să angajeze bugetul local în cheltuieli de sute de miliarde pe următorii patru ani

taiere_arbori_copaci_taiati.jpgAceastă sumă fabuloasă va fi plătită operatorului care se va ocupa de tăierea şi toaletarea arborilor din municipiul Constanţa.

Administraţia locală a demarat deja procedura de achiziţie pentru „Serviciul de tăiere, toaletare şi tăiere de corecţie arbori din municipiul Constanţa, pentru cele două zone de lucru - zona I (cuprinde şi staţiunea Mamaia) şi zona a II-a". Este vorba, mai exact, despre un acord-cadru ce va fi semnat pe o perioadă de patru ani, iar în anunţul de participare la licitaţie autoritatea contractantă - municipiul Constanţa - precizează că, în această perioadă, contractele subsecvente nu se vor atribui prin reluarea competiţiei. Cu alte cuvinte, acordul cadru ce se va încheia cu un singur agent economic va fi bun atribuit pentru următorii ani, indiferent dacă Mazăre va fi sau nu va mai fi primar din 2012, indiferent cine va conduce primăria şi ce context economic va fi în următorii ani. Valoarea estimată a contractului pentru tăiatul arborilor din municipiu este fabuloasă: 19.044.000 lei fără TVA.

Bani, nu jucărie

Cu alte cuvinte, firma care va pune mâna pe acest contract va scoate bani, nu jucărie, având în vedere că vorbim despre o estimare de aproape 200 de miliarde de lei vechi. Nu ştim cum s-a făcut această estimare, având în vedere faptul că este imposibil să numeri toţi arborii putrezi sau crengile mâncate de carii din municipiu. Aşadar, norocos cel care va încasa banii de la primăria lui Mazăre, având în vedere faptul că nimeni nu poate contabiliza exact câte crengi s-au tăiat şi cu ce cheltuieli.

Participanţii la licitaţie vor trebui să prezinte lista principalelor servicii prestate în ultimii trei ani. De asemenea, este obligatoriu să facă dovada încheierii şi finalizării, în ultimii trei ani, a unui contract sau mai multor contracte, iar suma valorilor serviciilor similare incluse în contractele prezentate, încheiate şi finalizate să fie de cel puţin 2.000.000 de lei, fără TVA. Tipul procedurii va fi licitaţia deschisă, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut. Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 26 ianuarie 2011, începând cu ora 12.00, la sediul Primăriei Constanţa.

Tulcea - 3,5 miliarde pe an. Constanţa - aproximativ 50

De precizat că municipiul Tulcea a încheiat un contract de tăiere de a arborilor periculoşi, pe un an, pentru care plăteşte 3,5 miliarde de lei vechi. Câştigătoarea contractului, care taie de câţiva ani copacii din Tulcea, este SC Pomacost SA - firma al cărei administrator a fost, până în septembrie 2010, chiar vărului primarului Mazăre, Basarab Popa. Iată că, dacă municipiul Tulcea plăteşte într-un an 3,5 miliarde de lei vechi, municipiul Constanţa estimează o cheltuială de 50 de miliarde pe an pentru cam aceeaşi treabă. E adevărat, Constanţa are o suprafaţă mai mare, dar parcă diferenţa bate la ochi. De precizat că, în 2007, municipiul Constanţa a atribuit serviciul de întreţinere arbori firmei Herarconi, aparţinând pesedistului Ion Jitaru. De asemenea, de tăierea arborilor din incinta şcolilor constănţene se ocupă SC Sport Turism SRL, aparţinând consilierului judeţean PSD Ioan Mărcuş. Contractul a fost obţinut de la Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa, condusă de un alt consilier judeţean PSD - Radu Babuş. În acest context, nu ne-ar mira ca una dintre firmele de mai sus să câştige potul de 200 de miliarde.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • pope 08 Dec, 2010 17:08 Din aceste afaceri se imbogateste Mazare si isi permite toate extravagantele din lume,mai mult ca toti sefii de state din Europa si America.Oare in aceasta tara nu se gasesc persoanele si metodele prin sa faca ordine in cheltuirea banului public si sa bage la puscarie acesti mafioti in frunte cu Mazare?RAU A AJUNS ROMANIA fiind cucerita de mafioti care traiesc in Romania ca in RAI pe banii nostrii
  • rita 08 Dec, 2010 09:56 NU-I BAI DIN CE PLECA IN CARAIBE, BRAZILICA , PAPUA NOUA GUINEE CA RETROCEDARILE SAU CAM DUS NU???? DOAR PROCESUL S-A SUSPENDAT