Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:21 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi drastice pentru administratorii de plaje

ro

19 Sep, 2007 00:00 801 Marime text

Persoanele care nu vor pastra curatenia pe plaja si nu vor respecta restrictiile de inot vor fi sanctionate cu amenzi cuprinse intre 500 si 1.000 lei, iar administratorii de plaje vor fi amendati cu 10.000 -20.000 lei daca nu vor asigura, permanent, curatenia suprafetelor de plaja concesionate.

Decizia a fost luata in sedinta de ieri a Executivului si va fi aplicata in sezonul estival 2008. Hotararea prevede si obligativitatea cetatenilor de a respecta semnalizarile de pe panourile de avertizare si informare, anuntarea postului de prim-ajutor in caz de accident. Totodata, persoanelor fizice li se interzice baia in mare in zonele periculoase marcate de balize, precum si depasirea inot a limitei marcate cu geamanduri. Posturile de observare vor fi amplasate astfel incat sa permita vizibilitatea asupra zonei de supraveghere, la maxim 300 de metri distanta unul fata de celalalt si vor fi deservite de cel putin doua echipe de salvamari calificati. Finantarea serviciilor publice de salvarea acvatica salvamar si a posturilor de prim-ajutor, inclusiv dotarea si echiparea posturilor de observare salvamar cu aparatura, instrumente si materiale specifice va fi asigurata de la bugetul de stat, administratorii plajelor fiind obligati sa finanteze posturile de salvamar. "Actiunea de salvare acvatica, precum si toate ajutoarele date de personalul serviciilor publice de salvare acvatica-salvamar, a posturilor de prim ajutor sunt gratuite, personalul respectiv neavand dreptul sa pretinda sau sa primeasca sume de bani pentru serviciile prestate", se stipuleaza in normativ. Autoritatile administratiei publice si operatorii care administreaza plaje sau stranduri risca sa fie amendati cu 10.000-20.000 de lei daca nu asigura amenajarea sau functionarea posturilor de observare si a punctelor de prim-ajutor, pentru nesemnalizarea corespunzatoare a locurilor de imbaiere, lipsa delimitarii zonelor de imbaiere de zona unde se practica activitatea de agrement nautic ori pentru neindepartarea de pe plaje si din apa a obiectelor periculoase.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii