Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:37 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cantonament reusit pentru "marinari"

ro

22 Feb, 2005 00:00 724 Marime text

Punct final in "aventura cipriota"

Dupa 12 zile (8-20 februarie) de cantonament intens in Insula Afroditei, lotul celor de la F.C. Farul Constanta a revenit duminica pe litoral. Toti jucatorii au primit doua zile libere dupa aceasta perioada de pregatire, urmand ca astazi dupa-amiaza sa se reuneasca la sediul clubului pentru o noua sedinta de antrenamente. In ceea ce priveste turneul din Cipru, constantenii au fost cazati la Ellias Beach, stabiliment de patru stele aflat la 15km de Limassol. Aici, pe langa clima excelenta, constantenii au avut cele mai bune conditii de pregatire. Condusi de tehnicianul Petre Grigoras, constantenii au efectuat sedintele de antrenament la Complexul Sportiv "Country Club", aflat la patru kilometri de hotelul in care au fost cazati. In cele 12 zile de cantonament, "marinarii" au sustinut cinci partide amicale. Prima dintre ele a fost sustinuta in compania selectionatei U19 a Slovaciei cu care Farul a terminat la egalitate, scor 2-2. A urmat apoi o lectie de fotbal predata nationalei U 21 a Finlandei, pe care elevii lui Grigoras au zdrobit-o cu 6-2. Nici campioana Cehiei, Banik Ostrava, nu a putut infrange trupa bine pusa la punct a lui Grigoras, intalnirea incheindu-se la egalitate, scor 0-0. In ultimele doua partide de verificare, Farul a castigat cu 6-2 in fata unei divizionare din esalonul trei cipriot si a remizat in ultimul joc, 1-1, cu campioana Kazahstanului, Kairat Almaty. Cum in aceste partide de verificare, din garnitura de baza a constantenilor au lipsit o parte dintre jucatorii de baza, Pascovici, Liviu Mihai (nu au evoluat deloc), iar Cristocea si Vlas au fost recuperati doar pentru ultimele doua confruntari, se poate spune ca jucatorii de rezerva ai Farului s-au achitat foarte bine de sarcini, demonstrand ca Grigoras se poate baza pe ei in perspectiva returului de campionat. De asemenea, noile achizitii ale Farului, Posteuca si V. Gheorghe, au confirmat in mare parte asteptarile lui Petre Grigoras. Daca acest stagiu de pregatire s-a dovedit a fi un succes pentru majoritatea fotbalistilor de la malul marii, nu acelasi lucru se poate spune si despre Cosmin Pascovici si Liviu Mihai. Ei au suferit accidentari destul de serioase si in ciuda eforturilor facute de catre medicul echipei Liviu Muja, sunt slabe sperante de a fi recuperati inaintea primului joc oficial din acest an in compania celor de la Dinamo Bucuresti. In ce priveste perioada de pregatire a constantenilor din aceasta perioada, ei au stabilit un prim joc de verificare cu Midia Navodari ce urmeaza a avea loc pe 24 februarie, iar conducerea Farului face eforturi pentru programarea unui alt joc amical pentru data de 27 februarie in compania unei formatii ce deocamdata nu este cunoscuta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii