Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Violatorul acuzat ca si-a siluit fiica, arestat preventiv

ro

17 Mar, 2009 02:33 740 Marime text
Enver Ziadin, violatorul în serie trimis în judecată în septembrie 2008, sub acuzaţia că şi-a siluit propria fiică, născută dintr-un viol, a fost arestat. Iniţial, procurorii au propus arestarea sa preventivă în luna mai, însă instanţa a respins-o, considerând că nu sunt suficiente indicii cu privire la vinovăţia acestuia.

La sfârşitul săptămânii trecute, totuşi, judecătorii au ajuns la concluzia că bărbatul exercită presiuni asupra fiicei sale, de 14 ani, pentru a o determina să-şi schimbe declaraţia. Astfel, Tribunalul Constanţa a decis arestarea preventivă a lui Ziadin, pe o perioadă de 29 de zile. În primă fază, bărbatul nu a fost găsit la domiciliu, pentru punerea în executare a mandatului de arestare, dar a fost prins mai târziu şi, în prezent, se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Enver Ziadin, de 40 de ani, din Negru Vodă, a atacat în recurs, la Curtea de Apel, decizia de arestare, iar dosarul va fi judecat în zilele următoare. Ziadin este judecat pentru viol, incest şi lovire sau alte violenţe. Aiten G., fiica sa nerecunoscută, rezultată dintr-un viol, le-a declarat anchetatorilor că, în noiembrie 2007, tatăl ei a venit peste ea în grajd şi i-a cerut să se dezbrace, dar ea a refuzat şi a fugit în casă. În noaptea aceea, tatăl ei a violat-o pentru prima dată, folosind un spray paralizant. Aiten şi-a dat seama abia a doua zi de ceea ce s-a întâmplat, când a descoperit petele de sânge. În februarie 2008, Enver Ziadin i-a cerut iar lui Aiten să se dezbrace, dar, când a fost refuzat, i-a rupt hainele de pe ea. Apoi, a întreţinut două raporturi sexuale cu fiica lui, în grajd. Pe 20 mai 2008, Ziadin a venit să o ia de la şcoală pe Aiten şi, pentru că aceasta se certa cu sora ei mai mică, a luat-o la pumni. Când au ajuns acasă, bărbatul a scos o cureaua de distribuţie, de la ventilator şi i-a aplicat aproximativ 30 de lovituri peste partea dorsală, după spusele minorei. În luna iulie, fata şi-a dat seama că este însărcinată cu propriul ei tată şi s-a decis să avorteze. Conform rapoartelor medico-legale, probabilitatea ca Enver Ziadin să fie tatăl lui Aiten, dar şi al copilului nenăscut al minorei este de 99,99 %. Pe parcursul cercetărilor, bărbatul a recunoscut numai infracţiunile de lovire sau alte violenţe, negând că şi-ar fi siluit fiica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii