Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vindea heroina „in gluma"

ro

09 Sep, 2009 02:34 1033 Marime text

Patronul SC Demirgean Trans SRL a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT constănţeni. Sayim Demircan, de 54 de ani, a fost deferit instanţei, în stare de arest preventiv, pentru trafic de droguri de mare risc. Una din apărările suspectului a fost că ar fi vândut droguri doar „în glumă".

La rândul lor, asociaţii lui Demircan, Altan Ferhat, de 29 de ani, şi tatăl său, Abdurraman Ferhat, de 57 de ani, au fost scoşi de sub urmărire penală, în lipsă de probe. Demircan a fost prins în flagrant pe 15 august, în timp ce încerca să vândă unui ofiţer sub acoperire un kilogram de heroină, pentru suma de 13.000 de euro. Potrivit declaraţiilor procurorului Tănase Bajdechi, iniţial, urmărirea penală s-a început faţă de Demircan doar pentru trafic de droguri de mare risc, însă, în urma cercetărilor, s-a stabilit că heroina provenea din Turcia, fiind introdusă ilegal în ţară de către cetăţeanul turc. Astfel, faţă de Demircan s-a început urmărirea penală şi pentru introducerea în ţară de droguri de mare risc, faptă pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani. Pe tot parcursul anchetei, Sayim Demircan a negat săvârşirea faptelor, afirmând că nu ştie cum au ajuns în biroul său drogurile descoperite de echipa de poliţişti. Ulterior, s-au descoperit probe indubitabile, potrivit cărora heroina ar fi fost adusă în ţară de Demircan, pe 15 august, pe la Vama Veche. În ceea ce-i priveşte pe Altan şi Abdurraman Ferhat, nu s-a putut demonstra implicarea lor în infracţiunile pentru care începuse urmărirea penală, astfel că procurorii au dispus scoaterea acestora de sub urmărire. Pentru a-şi scăpa pielea, Demircan le-a spus anchetatorilor că un unchi al lui Altan Ferhat ar fi fost cercetat pentru trafic de droguri în Turcia. Pus faţă în faţă cu dovezile din interceptări, suspectul a schimbat placa şi a susţinut că ar fi vândut droguri „în glumă". Dosarul a fost înaintat Tribunalului Constanţa, unde urmează să se stabilească primul termen de judecată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii