Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:27 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei braconieri bulgari au pescuit ilegal o tona de peste, cea mai mare parte fiind rechin

ro

18 Jul, 2005 00:00 878 Marime text

Prinsi in apele teritoriale romanesti

Politistii din cadrul Grupului de Nave Mangalia au identificat, sambata, un pescador care avea la bord trei cetateni bulgari * Initial, acestia au refuzat sa raspunda semnalelor politistilor de frontiera

Politistii de frontiera constanteni au depistat, in cursul zilei de sambata, un pescador bulgar cu trei persoane la bord, care pescuisera ilegal in apele romanesti, cu plase in lungime totala de 8 mile marine, aproximativ o tona de peste, cea mai mare parte a "capturii" fiind din specia rechin. In cursul zilei de sambata, in zona economica exclusiva a Romaniei a fost observata o nava ce nu s-a identificat, asa cum prevad uzantele in materie. Mai mult, personalul ambarcatiunii a refuzat sa raspunda semnalelor radio transmise de politistii de frontiera. Ca urmare a acestui fapt, oamenii legii s-au deplasat la fata locului, cu o vedeta marina a Grupului de Nave Mangalia si cu nava maritima de supraveghere "General Vasile Paraschivescu". In acel moment, pescadorul in cauza, sub pavilion Bulgaria, a oprit, comandantul permitand lucratorilor Politiei de Frontiera sa efectueze un control la bordul ambarcatiunii. Cu aceasta ocazie, in vas au fost descoperite plase de pescuit, in lungime totala de 8 mile marine si o mie de kilograme de peste, cea mai mare parte fiind din specia rechin pentru care membrii echipajului, trei cetateni bulgari, nu posedau documente justificative de provenienta. Ca urmare a celor constatate, politistii de frontiera au procedat la escortarea pescadorului bulgar, pana la Grupul de Nave Mangalia, intreaga cantitate de peste fiind predata spre valorificare unei societati de profil. Totodata, celor trei cetateni bulgari li s-au intocmit acte premergatoare inceperii urmaririi. Ei sunt acuzati de procurare, detinere si transport fara documente legale de produse piscicole. Reprezentantii Politiei de Frontiera au declarat ca la finalizarea cercetarilor, bulgarii vor fi prezentati procurorilor in vederea luarii masurilor legale ce se impun.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii