Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:02 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sugari decedati in drum spre spital

ro

12 Nov, 2003 00:00 679 Marime text
Doi copii in varsta de numai doua saptamani, respectiv trei luni au decedat in cursul diminetii de ieri, in conditii inca neelucidate. Primul caz s-a inregistrat in jurul orei 4.00, cand Ana Maria Neculaica, de trei luni, din satul Lumina, a fost adusa de o salvare la Spitalul Clinic Judetean Constanta. Medicii din cadrul Sectiei de Urgente nu au putut face insa nimic altceva decat sa constate decesul micutei. Intrucat cauza mortii nu a fost stabilita cu exactitate, medicii de la Judetean au dispus ca trupul neinsufletit sa fie supus unei necropsii, motiv pentru care a fost mutat in cadrul Laboratorului de Anatomie Patologica, din cadrul aceleiasi unitati medicale. Cel de-al doilea caz a fost consemnat trei ore mai tarziu, cand Robert Daniel Tudor, in varsta de numai doua saptamani, a fost adus la spital cu o masina din cadrul Serviciului de Ambulanta Constanta. Copilul a venit la spital insotit de bunica sa, dar medicii nu au putut sa-i salveze viata, constatand ca decesul survenise cu aproximativ jumatate de ora in urma. Trupul sugarului va fi supus necropsiei, interventie care va fi efectuata in Laboratorul de Anatomie Patologica. Potrivit unor surse din cadrul spitalului, in ambele cazuri se pare ca este vorba despre grave probleme respiratorii, cel mai probabil diagnostic fiind bronhopneumonie. In aceasta perioada a anului, sugarii sunt cei mai predispusi la astfel de boli grave, de ordin respirator.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii