Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:32 22 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sanctiuni pe post de sperietoare

ro

11 Nov, 2002 00:00 915 Marime text

O treime din amenzi nu sunt platite de contravenienti

In judetul Constanta au fost aplicate, numai in primele noua luni ale anului, peste trei sute de mii de amenzi * Recordul de sanctiuni aplicate este detinut de Inspectoratul Judetean de Politie * Valoarea totala a amenzilor aplicate numai anul acesta este de peste doua sute de miliarde de lei * Numai trei sferturi dintre acestea sunt platite de contravenienti, celelalte pierzandu-se pe drumul dintre instante si fisc

In primele noua luni ale anului, numai in judetul Constanta au fost acordate peste trei sute de mii de amenzi, ceea ce presupune ca aproape fiecare locuitor al municipiului a fost sanctionat pentru un motiv sau altul. Valoarea totala a sanctiunilor se ridica la peste 200 de miliarde de lei. Insa, mare parte a pedepselor pecuniare nu este incasata, pierzandu-se undeva intre cel care aplica amenda si instante, care de multe ori anuleaza intreaga munca de documentare si investigare a institutiilor abilitate sa aplice legea. In judetul Constanta, din totalul valorii amenzilor aplicate in cele noua luni ale anului, numai trei sferturi din valoare a fost incasata, celalalt sfert aflandu-se in diferite stadii de executare.De la inceputul anului, pentru tot felul de motive care mai de care mai legale, in judetul Constanta au fost aplicate peste trei sute de sanctiuni pecuniare, in valoare totala de peste 200 de miliarde de lei. In topul celor care au dat amenzi in perioada mentionata se detaseaza net Inspectoratul de Politie al judetului Constanta, cu aproape 190.000 de procese-verbale de constatare a abaterilor. Chestorul Traian Jipa, seful IPJ, ne-a declarat ca dintre acestea mai mult de 22.000 au fost aplicate pentru abateri de la ordinea si linistea publica, peste 141.000 pentru incalcarea regimului circulatiei si peste 13.000 pentru combaterea activitatii ilicite si actiuni de protectie a consumatorului, dar si pentru neasigurarea bunurilor. Cele aproape 200.000 de sanctiuni pecuniare aplicate de politisti se ridica la mai mult de 63 de miliarde de lei. "Motivele care stau la baza neachitarii de catre contravenienti a amenzilor sunt diverse, plecand de la contestarea procesului-verbal al sanctiunii, mergand pana la reaua-credinta si chiar la imposibilitatea de plata a amenzii de catre unele persoane lipsite de mijloace materiale, dar care incalca legea, iar prin comportamentul lor atrag indignarea cetatenilor", ne-a mai spus chestorul Traian Jipa. Din informatiile pe care le avem, doar 60-65% din valoarea amenzilor intra la bugetul de stat, si asta, desigur, din jumatatea cuantumului amenzii, pentru ca Politia este singura institutie a statului la care, in cazul in care contravenientul plateste amenda in termen de 48 de ore de la constatare, acestuia i se aplica o reducere de 50% din valoarea totala. Inspectoratul de Politie Transporturi a intocmit, in aceeasi perioada, aproape sapte mii de acte constatatoare de contraventii, in cuantum total de aproape 4 miliarde de lei. Dintre acestea, mai mult de 50 au fost contestate in instanta, cinci dintre ele fiind anulate, valoarea acestora fiind de 28,6 milioane de lei. Mihai Poliec, seful IPT, ne-a declarat ca "din totalul de 3,757 miliarde de lei, cat reprezinta valoarea totala a amenzilor aplicate de inspectorat, doar 1,253 miliarde de lei s-au constituit fonduri bugetare, restul de 2,485 de miliarde de lei fiind date in executare silita la Administratia Financiara". Aceasta inseamna ca din valoarea totala a amenzilor aplicate de lucratorii IPT, numai o treime au fost efectiv platite de contravenienti, restul fiind contestate si urmarite silit de Directia de Finante. Multe sanctiuni a aplicat, in primele noua luni ale anului, si Directia Generala a Finantelor Publice Constanta. Cu ocazia celor aproape 13.000 de controale s-au aplicat amenzi de 43,9 miliarde de lei, dar numai 28,09 miliarde de lei au fost incasate, reprezentand un procent de 63,9%. Potrivit declaratiei lui Claudiu Ristea, directorul general al institutiei, principalele cauze ale aplicarii sanctiunilor au fost schimbarea sediului de catre unele societati comerciale fara a se comunica la organul fiscal teritorial, nerespectarea modului de inregistrare in contabilitate a operatiunilor efectuate, nerespectarea prevederilor legale cu privire la exercitarea dreptului de deducere a TVA, calcularea eronata a impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, nedepunerea bilantului contabil si a raporturilor semestriale, utilizarea registrelor contabile neinregistrate, nedepunerea in termenul legal a depasirilor de plafon pentru inregistrarea ca platitor al taxei pe valoarea adaugata. Au mai fost aplicate sanctiuni si pentru producerea si comercializarea bauturilor alcoolice fara autorizatie de comercializare, neutilizarea aparatelor de marcat fiscale, calcularea eronata a accizelor pentru bauturi alcoolice si produse petroliere, cu consecinta diminuarii creantei fiscale cuvenite statului, dar si pentru achizitionarea de alcool, bauturi alcoolice si produse petroliere, care s-au comercializat fara a se calcula, evidentia si vira la bugetul de stat accizele. In instanta au fost atacate 132 de procese-verbale de contraventie, din care au fost anulate in instanta 13, a caror valoare ajunge la peste 1,7 miliarde de lei. Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Constanta, una dintre cele mai de temut institutii de control ale statului, a dat in perioada de referinta aproape 2.300 de sanctiuni contraventionale, aplicand amenzi in valoare de peste zece miliarde de lei. Principalele motive sanctionabile constatate de inspectorii OJPC au fost comercializarea sau utilizarea meniurilor de produse cu abateri de la caracteristicile de calitate sau cu termen de valabilitate expirate, nerespectarea normelor igienico-sanitare prevazute la depozitare-expunere-transport si la comercializarea produselor, precum si la prestarea serviciilor, dar si pentru lipsa elementelor de identificare si caracterizare a produselor sau comercializarea de bunuri de folosinta indelungata fara certificate de garantie. La procesele-verbale de constatare intocmite de inspectorii OJPC au fost formulate doar cateva contestatii, nici una nefiind anulata de instante. Eugen Voineagu, inspectorul sef al institutiei, ne-a spus ca "din valoarea amenzilor aplicate in aceasta perioada au fost incasate 68%, tinand cont ca perioada de achitare este, conform legii, de 15 zile de la sanctionare si 30 de zile de la data ramanerii definitive a contestatiei, iar neachitarea in termen a unor amenzi se datoreaza indisciplinei agentilor economici, fapt ce determina executarea silita prin administratia financiara sau prin instanta".

Tot mai putini platesc sanctiunile

Amenzi mari au fost date si de Inspectoratul de Protectia Mediului, care numai prin 173 de procese-verbale de contraventie a aplicat amenzi de 2,2 miliarde de lei, in principal pentru nesolicitarea acordului sau autorizatiei de mediu, depozitarea necorespunzatoare a deseurilor de orice natura, evacuarea necorespunzatoare a apelor uzate, depasirea nivelului fonic maxim admis, netinerea evidentei gestiunii conform Catalogului European al Deseurilor. Aici, procentul de incasare este mult mai mic, ajungand la numai 59%, din totalul amenzilor achitandu-se doar 71 de sanctiuni, fiind contestate 21, iar restul de 81 fiind date in urmarire si executare silita. "Nu exista motive pentru neachitarea sanctiunilor decat cele voluntare, si in acest caz procesele-verbale sunt date in urmarire si executare silita sau se asteapta pronuntarea instantelor, dar este greu de crezut ca vom pierde vreun proces", ne-a declarat inspectorul sef al institutiei, Catiusa Tompos. Inspectoratul Politiei de Frontiera Constanta, prin Directia Constanta, a constatat aproape noua mii de contraventii, pentru care au fost aplicate peste7,5 miliarde de lei, fiind contestate doar 45 de procese-verbale de contraventie, din care cinci au fost admise in instanta, valoarea amenzilor neachitate ca urmare a anularii in urma proceselor fiind de 18 milioane de lei. In general, neachitarea amenzilor are loc din cauza lipsei unor bunuri urmaribile de administratia financiara, lipsa domiciliului stabil al contravenientului, existand si situatii in care contravenientul nu locuieste la adresa oficiala. Inspectoratul Teritorial de Munca a intocmit si el, numai in ultimul trimestru, 67 de procese-verbale de contraventie, atat in domeniul relatiilor de munca, dar si in cel al securitatii si domeniului muncii, iar valoarea amenzilor aplicate trece de 2,5 miliarde de lei, fiind incasate in proportie de 85%. Potrivit declaratiei lui Tiberiu Plesu, inspectorul sef al ITM, principalele motive pentru care au fost intocmite procese-verbale de sanctionare contraventionala sunt nerespectarea unor masuri de protectie pentru persoanele incadrate in munca, nedepunerea contractelor individuale, precum si a statelor si viramentelor datorate la bugetul statului, dar si pentru neintocmirea de contracte de munca sau conventii civile de prestari de servicii pentru angajati. Directia Sanitar-Veterinara a intocmit tot in cele noua luni ale anului aproape opt sute de acte constatatoare, pentru care a dat 1,3 miliarde de lei, dintre acestea doar trei fiind atacate in instanta si nesolutionate inca. Comandamentul Judetean de Jandarmerie Constanta a aplicat aproape trei mii de sanctiuni, in valoare totala de aproape 4,5 miliarde de lei, in special pentru savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, patrunderea, cu incalcarea normelor legale de acces, in sediile institutiilor de invatamant, consumul de bauturi alcoolice pe strazi, in parcuri sau alte locuri publice. Numai in ultimul trimestru au fost atacate in instanta aproape 40 de procese-verbale, dar nici unul dintre acestea nu a fost admis, pentru a fi anulat. Si aici procentul de amenzi aplicate si neincasate este destul de mic, abia ajungand la 60%, principalele cauze fiind lipsa banilor, persoanele amendate preferand sa efectueze prestari de activitati in folosul comunitatii. Compania Nationala "Apele Romane" Directia Apelor Dobrogea-Litoral a aplicat numai 12 sanctiuni contraventionale, cu o valoare totala de o suta de milioane de lei. Dintre acestea, trei au fost atacate in instanta, aflandu-se inca pe rol, dar nici una dintre ele nu a fost acceptata. Incasarea amenzilor acordate de Directia Dobrogea-Litoral s-a facut in proportie de numai 58,3%, iar 16% sunt transmise catre administratia financiara pe raza carora isi desfasoara activitatea agentii economici sanctionati, pentru recuperarea debitelor, deoarece nu au fost contestate in termenul legal si nu au fost achitate. Brigada de Pompieri "Dobrogea" a aplicat, in cele noua luni ale anului, in peste o suta de cazuri, amenzi de 144,5 milioane de lei, principalele cauze fiind exploatarea sau utilizarea sistemelor, instalatiilor, dispozitivelor, aparatelor, in conditii care creeaza risc de incendiu datorita nerespectarii instructiunilor de functionare, de folosire sau de aparare impotriva incendiilor, folosirea unor sisteme sau mijloace de incalzire improvizate cu defectiuni, reducerea gabaritelor cailor de evacuare, incuierea sau blocarea usilor ori a altor dispozitive destinate evacuarii sau depozitarea necorespunzatoare a produselor si substantelor cu pericol de incendiu. Aici nu au fost inregistrate cazuri de neplata a amenzii sau de atacare a vreunui proces-verbal de sanctionare. Directia de Sanatate Publica a dat amenzi in valoare de aproape patru sute de milioane de lei in numai doua luni, si asta in 41 de cazuri. Dintre acestea, patru acte de sanctionare, in valoare de aproape 70 de milioane de lei, au fost atacate in instanta, toate aflandu-se pe rol. Directia Regionala Vamala Interjudeteana Constanta a intocmit, in ultimul trimestru, 28 de acte constatatoare, in urma carora a aplicat amenzi in valoare de peste sase miliarde de lei. Aici se inregistreaza o situatie mai deosebita, pentru ca 15 dintre ele, deci mai mult de jumatate, au fost contestate in instanta, dar nici unul nu a fost anulat. Sanctiunile aplicate de autoritatea vamala au ca principale motive neincheierea in termen a operatiunilor suspensive, neindeplinirea formalitatilor vamale in cadrul termenelor legale, depasirea termenului de tranzitare, rupere de sigiliu, date eronate privind bunurile declarate, neprezentarea documentelor vamale. Una dintre marile probleme o constituie faptul ca sanctiunile pecuniare date de institutiile abilitate nu intra nici macar partial in conturile lor, toate constituindu-se sume la bugetele statului. Mariana Forfolea, purtatorul de cuvant al DGFP Constanta, ne-a declarat ca parte din amenzile aplicate nu sunt incasate deoarece, "potrivit Ordonantei Guvernului numarul 22/2001, contribuabilul are dreptul ca, in termen de 15 zile de la data incheierii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, sa depuna plangere impotriva lui, plangere care se solutioneaza in instanta, iar in acest timp se suspenda executarea".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii