Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:27 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au indurat de tineretea lui

ro

05 Jun, 2010 03:34 1092 Marime text
Condamnat la închisoare cu executare după ce şi-a înjunghiat un cunoscut, pentru că n-avea loc de el pe stradă, Robert-Constantin Vicovianu, un tânăr de 20 de ani, s-a bucurat de clemenţa Curţii de Apel Constanţa.

Magistraţii instanţei de apel s-au îndurat de soarta tânărului, care avea 18 ani la momentul comiterii faptei, şi i-au admis acţiunea. Pe cale de consecinţă, pedeapsa i-a fost redusă de la patru ani cu executare la trei ani, cu suspendare, tânărul fiind în continuare considerat vinovat pentru tentativă de omor calificat. Decizia Curţii de Apel poate fi atacată în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Robert-Constantin Vicovianu a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în luna iunie 2009. Procurorii spun că, în seara de 12 februarie 2009, Vicovianu l-ar fi înjunghiat de mai multe ori pe un alt tânăr, Marian Anghel, deranjat de faptul că nu ar fi avut loc să treacă pe stradă din cauza acestuia. În urma loviturilor suferite, victima a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, fiind internat în spital în perioada 12 - 19 februarie 2009. După patru zile de arest preventiv, judecătorii au decis în cazul lui Vicovianu înlocuirea arestului cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii