Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retea de hoti de masini, anihilata la Mangalia

ro

17 Mar, 2009 02:49 2042 Marime text
Alexandru George, tânărul de 23 de ani, care se sustrăgea urmăririi penale desfăşurate de anchetatorii prahoveni şi care a fost prins în Mangalia, s-a dovedit a fi capul unei reţele de hoţi de maşini.

Investigaţiile au fost începute de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Mangalia, care au depistat, pe b-dul Callatis din Mangalia, în ianuarie, un BMW urmărit de IPJ Prahova. Povestea BMW-ului a debutat pe Internet, unde proprietarul a fost contactat de un alt cetăţean, care i-a propus să facă un schimb. În urma rocadei, proprietarul BMW-ului trebuia să primească un Mitsubishi Outlander. Totuşi, acesta nu s-a ales cu mare lucru, dat fiind că cetăţeanul care propusese schimbul a fugit cu maşina lui, pe care a pretins că vrea să o testeze. Ulterior, tânărul a fost identificat ca fiind Alexandru George, de 23 de ani, din Ploieşti, care a fost acuzat de înşelăciune, pentru că şi autoturismul lăsat la schimb s-a dovedit a fi furat. Nici două luni mai târziu, un anume Andrei Dorobanţu, tot din Ploieşti, s-a prezentat la sediul Poliţiei Mangalia şi a reclamat că i-a fost furată maşina în valoare de circa 50.000 de euro, pe care o închiriase de la o firmă din Bucureşti. Însă cercetările au scos la iveală că, de fapt, autoturismul reclamat ca furat fusese închiriat prin intermediul altor persoane de la firma din Capitală, cu scopul de a fi vândut. În fapt, maşina a fost vândută în Bulgaria, iar toată lumea implicată în „afacere" şi-a primit partea cuvenită. Anchetatorii şi-au dat seama că cel care a „orchestrat" întreaga schemă a fost nimeni altul decât Alexandru George. Acesta a fost prins, sâmbătă, într-un hotel din Mangalia, iar în camera sa s-au descoperit aparatură pregătită pentru falsificarea documentelor şi un plic în care oamenii legii au stabilit că se aflau substanţe narcotice. Pe fir au intrat şi procurorii DIICOT Constanţa, Alexandru George fiind suspect şi de deţinere şi consum de droguri. La rândul său, în cursul audierilor, tânărul de 23 de ani a precizat că şi-a început activitatea infracţională în 2006, fiind suspectat de comiterea altor şase infracţiuni similare, pe raza mai multor judeţe.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii