Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:50 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replici intre avocati „mai, porcule!"

ro

04 Dec, 2009 00:28 4862 Marime text
avocati_18.jpgDupă incidentul cu avocata surprinsă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă sărutându-şi de mama focului clientul arestat preventiv şi revoluţionând astfel sistemul de primire vizite din închisoare, robele negre avocăţeşti se fac din nou remarcate pe scena cancanurilor, de data aceasta fiind vorba despre un incident cu iz electoral.

Potrivit unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, mai în urmă cu două-trei zile, holurile Palatului de Justiţie Constanţa au fost „scena" pe care s-a desfăşurat unul dintre cele mai reuşite spectacole „electorale", dacă poate fi numit aşa. Povestea se prezintă în felul următor: în urmă cu trei zile, în cabinetul rezervat avocaţilor din Palatul de Justiţie s-a încins o discuţie aprinsă pe tema alegerilor prezidenţiale, de la sfârşitul acestei săptămâni. Surse bine informate susţin că spiritele s-au aprins rapid între susţinătorii celor doi candidaţi pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Nu a fost nevoie de multe cuvinte pentru ca reprezentanţii uneia dintre cele mai onorabile profesii, să ajungă să-şi arunce vorbe grele, lăsând deoparte logica şi argumentarea învăţate în facultate în favoarea logicii mai degrabă „de cartier", cunoscută drept teoria „ba p-a mă-tii!". Ba chiar mai mult, persoane cu greutate au afirmat că, printre feluritele insulte aruncate de participanţii la confruntarea de idei, s-au numărat şi expresii gen „tu să taci, că taică-tău a fost comunist" sau chiar „ba tu să taci, că soţul tău e şofer cu diplomă". De asemenea, se spune că printre invectivele cu care s-ar fi gratulat reprezentanţii barourilor s-ar număra şi „măi, porcule!" sau, conform altor surse, „porcule împuţit!". Fie că erau împuţiţi sau nu porcii aduşi în discuţie, cert este că spiritele erau destul de încinse, din moment ce, pare-se, s-a ajuns la astfel de jigniri. De altfel, se pare că la conflict au luat parte, în afară de cei doi domni avocaţi de la care ar fi pornit ostilităţile, şi două doamne avocat, partea feminină fiind cea care a alimentat conflictul. La polul opus, surse avizate susţin că ar fi vorba, în fapt, despre două conflicte diferite, unul petrecut, într-adevăr, în urmă cu trei zile, iar altul, cel dintre cele două doamne, petrecut în urmă cu câteva luni. Aceleaşi surse susţin că în „confruntarea de idei" nu s-a ajuns sub nicio formă la invective cu porci, avocaţii fiind, în general, oameni civilizaţi. În acest context, adevărul pare să fie, şi de această dată, undeva la mijloc. Cert este însă că protagoniştii aşa-zisului „scandal" le-au oferit un spectacol pe cinste colegilor de robă. Chiar dacă nu este un exemplu demn de urmat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • www.1 05 Dec, 2009 01:14 UNA DINTRE"SCROAFE" ESTE SIGUR COMUNISTA BAROULUI , ASA ZISA PROFESOARA UNIVERSITARA SONIA GEAGIU AL CARUI SOT ESTE MEMBRU AL BAROULUI DE FORMA INTRUCIT ELE ESTE IDIOT CONGENITAL, NU A PLEDAT ABSOLUT NICIODATA, CUM S-AR SPUNE INTR-ADEVAR ESTE SOFER DE PROFESIEI SI CUMPARATOR SPECIALIZAT DE COVRIGI SI GOGOSI PENTRU "DISTINSA" LUI SOTIE, FOSTA SECRETARA DE PARTID A BAROULUI.
  • www 04 Dec, 2009 11:43 De ce nu dati numele avocatilor ? Va este frica...? Ce articol...