Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:21 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul tinerilor se alege la Cernavodă

ro

20 Nov, 2008 02:59 545 Marime text

Astăzi, 1.200 de liceeni sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege primarul.

Proiectul se derulează din iniţiativa autorităţilor locale şi vizează înfiinţarea unui Consiliu al tinerilor, prin intermediul căruia să fie sprijinite iniţiativele acestora. Fiecare liceu şi-a ales, săptămâna trecută, consilierii care să îi reprezinte în Consiliul tinerilor pe oraş şi candidatul pentru funcţia de primar. Consiliul va fi alcătuit din 13 consilieri, un primar şi un viceprimar. Consiliul este o structură care îşi propune să familiarizeze şi să implice tinerii în problemele legate de administraţia locală. Elevii „eligibili" pentru aceste funcţii au avut de îndeplinit două criterii: nu pot avea media la purtare sub 8, nu trebuie să fi avut corigenţe în anul şcolar precedent. Campania electorală a durat o săptămână, timp în care aceştia au încercat să-şi convingă colegii că merită votul lor. „Este o provocare pentru administraţia locală să aibă interlocutori reprezentanţi aleşi democratic de tineri, care să  îşi exprime punctul de vedere în problemele care îi privesc", a declarat primarul Mariana Mircea.

Mâine, într-un cadru festiv, primarul şi Consiliul tinerilor vor depune jurământul în faţa colegilor şi a oficialităţilor locale. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii