Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pagubă de 50.000 de euro la Clubul Crush

ro

20 Nov, 2008 02:43 944 Marime text

Pagubă de proporţii la Clubul Crush din Constanţa. Din incinta acestuia s-a furat aparatură de sunet în valoare de 50.000 de euro. Poliţiştii sunt convinşi că spargerea a fost dată la comandă.

Nu se ştie cu exactitate când s-a comis furtul. Cert este că marţi seară, la ora 19.00, când s-a deschis clubul, personalul a constatat cu stupoare că lipsesc şase amplificatoare şi două procesoare. Paguba este uriaşă, având în vedere că acestea valorează 50.000 de euro. Era făcută la cerere, în Anglia, iar în România mai există doar trei aparaturi de acest gen. E limpede, deci, că în ţară nu poate fi folosită, motiv pentru care anchetatorii cred că a fost furată la comandă şi dusă, cel mai probabil, în Bulgaria. Dat fiind că aparatura era la locul ei în momentul în care clubul se închisese, rezultă că spargerea a fost dată în cursul zilei de marţi, 18 noiembrie. Hoţii au pătruns pe uşa de acces, care prezenta urme de forţare, au încărcat amplificatoarele într-o maşină şi au dispărut. Poliţiştii de la Secţia 3 încearcă acum să dea de urma autorilor faptei care, probabil, până acum au şi vândut bunurile furate. Până una alta însă, clubul a rămas fără muzică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii