Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:32 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Obligat-forţat Judecătorul Drăguinea a devenit avocat

ro

23 Nov, 2010 00:00 4667 Marime text
draguinea_-_doina_draguinea.jpgExclusă din magistratură pentru grave abateri disciplinare, judecătorul Doina Drăguinea, fostul preşedinte al Tribunalului Constanţa, pare că s-a decis să dea vrând-nevrând roba de judecător pe cea de avocat. Cu procesul în plină desfăşurare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de a o exclude din magistratură, fostul judecător s-a înscris în Baroul Constanţa.

Dat fiind statutul pe care îl avea înainte, anume cel de magistrat, pentru fostul preşedinte al Tribunalului Constanţa nu a fost nevoie de susţinerea unui examen scris în vederea accederii în Baroul Constanţa. În virtutea Statutului profesiei de avocat, ex-judecătorul a întregit rândurile apărătorilor constănţeni în baza unui interviu şi a cererii de înscriere în barou. La această oră, Doina Drăguinea este cunoscută în lumea dreptului constănţean drept un caz unic al magistraturii de la malul mării, fiind până în prezent singurul judecător exclus din magistratură ca urmare a gravelor abateri disciplinare de care a dat dovadă. Hotărârea de excludere a aparţinut Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind luată pe data de 8 iunie 2010. Decizia CSM a venit în contextul în care fostului preşedinte al Tribunalului Constanţa tocmai i se aprobase delegarea la Tribunalul Bucureşti, începând cu data de 15 iunie. Fără să stea prea mult pe gânduri, Drăguinea a atacat în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia de excludere a sa din rândul magistraţilor. Odată cu exercitarea dreptului la recurs, judecătorul a fost automat suspendat din funcţie. Ieri, pe masa magistraţilor Înaltei Curţi s-a aflat şi recursul fostului magistrat constănţean însă, până la închiderea ediţiei, şedinţa de judecată nu se finalizase.

Grave abateri disciplinare

CSM a găsit-o vinovată pe Doina Drăguinea de săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolele 99 literele h) şi i) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă şi efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile. Cazul "Drăguinea" a ieşit la iveală după ce, la sfârşitul lunii octombrie 2009, conducerea Curţii de Apel Constanţa a sesizat CSM cu privire la gravele abateri ale judecătoarei Doina Drăguinea. Concret, magistratul era acuzat că, timp de cel puţin trei ani, ar fi ascuns faptul că nu a redactat cu lunile motivările hotărârilor date în dosare, motivări care ar fi trebuit, potrivit legii, să fie redactate în maxim 30 de zile. După cum se arăta într-un comunicat remis presei la vremea respectivă de către Curtea de Apel, Doina Drăguinea era acuzată că a redactat cu mult peste termenul legal un număr considerabil de hotărâri judecătoreşti, situaţia durând de cel puţin trei ani, însă fiind ascunsă de însuşi magistratul în discuţie.

Distorsionare a realităţii

Astfel, se mai arăta în comunicat, fostul preşedinte al Tribunalului ar fi încercat să-şi ascundă "restanţele", prezentând o situaţie neconformă realităţii. Mai exact, în calitate de preşedinte de instanţă la vremea respectivă, magistratul în discuţie era cel care avea sarcina de a transmite situaţia redactărilor către Ministerul Justiţiei, însă numele său nu apărea niciodată pe lista "restanţierilor" la motivări. Situaţia reclamată de Curtea de Apel Constanţa a fost confirmată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM, care a găsit-o vinovată pe Doina Drăguinea de acuzaţiile aduse prin Acţiunea Disciplinară pornită faţă de aceasta. Dacă Înalta Curte îi va respinge recursul fostului preşedinte al Tribunalului Constanţa, decizia privind excluderea sa din magistratură va rămâne irevocabilă. În acest context, se pare că - obligat-forţat - Drăguinea a optat pentru roba de avocat, cea mai simplă soluţie pentru a ieşi onorabil dintr-o situaţie ce poate părea dezonorantă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii