Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:20 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

NUP în dosarul Silviu Liea

ro

02 Dec, 2008 01:45 998 Marime text
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au propus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Silviu Liea, copilul de cinci ani, din Costineşti, care a murit în ambulanţă, în drum spre spital. Încă o acuzaţie de malpraxis care nu va putea fi niciodată dovedită.

Anchetatorii au avut, în dosar, mâinile legate, deoarece Comisia Superioară din cadrul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici a decis, negru pe alb, că nimeni nu se face vinovat de moartea micuţului. Nici medicul Nina Siromascenko, de gardă la data respectivă, nici medicul de pe ambulanţă, nici măcar părinţii copilului. Cum este posibil aşa ceva, nu se ştie. Un copil mort şi niciun vinovat. Aceasta, deşi expertiza iniţială efectuată în dosar afirmă limpede că vinovaţi sunt atât medicul de gardă, care nu l-a internat pe copil pentru a-l ţine sub observaţie, cât şi medicul de pe ambulanţă, care a administrat medicamentul intramuscular în loc de intravenos. Desigur, decizia finală aparţine procurorilor, dar este greu de crezut că va fi diferită, în condiţiile în care proba zdrobitoare o constituie expertiza IML. După aproape doi ani, timp în care s-au plimbat între Poliţie şi Parchet, părinţii lui Silviu Liea se văd nevoiţi să renunţe şi la singurul lucru pentru care mai luptau: dreptate pentru moartea fiului lor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii