Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:58 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Martorii lui Colidiuc

ro

21 Oct, 2010 00:00 1502 Marime text
colidiuc_-_dorin_colidiuc_02.jpgInspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa va fi luat la întrebări. Măsura a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, în procesul intentat instituţiei de fostul adjunct al IPJ, comisarul şef Dorin Colidiuc. Ieri, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au admis proba cu interogatoriul IPJ, solicitată de fostul adjunct, prin avocat.

De asemenea, instanţa a încuviinţat şi proba cu martorii, urmând să fie audiate trei persoane, două la propunerea lui Colidiuc, iar una la cererea reprezentanţilor IPJ. Concret, este vorba despre medicul fostului adjunct, Daniel Ioan Radu, şi despre Adrian Anghel Mihalcea, ofiţerul de serviciu din seara în care se presupune că fostul adjunct ar fi refuzat executarea ordinului superiorului său direct. De partea cealaltă, martorul chemat la bară de reprezentanţii IPJ este medicul inspectoratului, Adriana Coman. Următoarea înfăţişare în proces a fost fixată pe 3 noiembrie, dată la care reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa vor trebui să răspundă întrebărilor formulate de comisarul şef. Dorin Colidiuc a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, considerând că în mod abuziv a fost demis din funcţia de adjunct al instituţiei, pe care o ocupa din 2006. Demiterea lui Colidiuc a avut loc în iunie, în urma unui control efectuat în luna mai de reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, care au ajuns la concluzia că acesta ar fi refuzat îndeplinirea unui ordin venit de la superiorul său de atunci, comisarul şef Aurelian Zaheu, fostul comandant al IPJ Constanţa. Mai exact, era vorba despre refuzul lui Colidiuc de a se deplasa la un jaf petrecut în Mangalia. În replică, ex-adjunctul a susţinut că era bolnav în seara în care i s-a cerut deplasarea în teren, dar că a ţinut în permanenţă legătura cu echipa operativă aflată la faţa locului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii