Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:12 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii vor fi dotati cu tehnica IT dupa cerintele UE

ro

15 Jun, 2006 00:00 732 Marime text

Inspectoratul General al Jandarmeriei va folosi ca sursa de finantare pentru acest proiect un credit extern de 2,5 milioane de euro garantat de Guvern * Inspectoratul Judetean de Jandarmi este deja pus la punct cu tehnica urmand ca in viitorul apropiat sa beneficieze de calculatoare noi si Brigada Mobila

Gradul de dotare cu calculatoare la nivelul intregii Jandarmerii va ajunge conform cerintelor Uniunii Europene, la aproximativ 90% . Pentru imbunatatirea gradului de inzestrare a Jandarmeriei si in scopul realizarii unui sistem informatic capabil sa asigure colectarea, stocarea, preluarea si exploatarea informatiilor, in luna mai a fost lansata o procedura pentru achizitia de tehnica de calcul. Ca sursa de finantare a fost folosit un credit extern de 2,5 milioane de dolari, garantat de Guvern. In cadrul acestei actiuni vor fi achizitionate statii de lucru fixe si portabile, imprimante si servere, care vor constitui baza tehnica pentru asigurarea legaturii electronice intre unitatile si subunitatile de jandarmerie, cu efecte pozitive asupra operativitatii preluarii si rezolvarii solicitarii cetatenilor precum si a indeplinirii misiunilor. Statiile de lucru depasite tehnic nu vor fi casate, ele urmand a fi repartizate unor subunitati neoperative, unde fluxul de transmisie si prelucrare a datelor este redus. Aceasta achizitie face parte din efortul Ministerului Administratiei si Internelor de indeplinire a recomandarilor Comisiei Europene, care la capitolul cooperare politieneasca si combaterea criminalitatii organizate a solicitat alocarea de fonduri si dotarea cu echipamente a fortelor de ordine publica, in vederea alinierii la standardele europene. In urma reorganizarii Jandarmeriei Romane si directionarea cu prioritate a resurselor materiale catre structurile operative aflate in contact cu cetatenii, s-a constatat ca gradul de dotare cu calculatoare al Jandarmeriei este de numai 54%. In cadrul acestei actiuni Inspectoratul Judetean de Jandarmi a fost dotat in proportie de 90% cu calculatoare urmand ca si Gruparea de Jandarmi Mobila "Tomis" sa fie dotata in urmatoarele luni cu tehnica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii