Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:37 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intimidare de tip mafiot la adresa unui politist

ro

25 Jan, 2005 00:00 930 Marime text

Sotia sefului de post de la Adamclisi a fost asediata in cladirea Centrului meteo

Atacatorii au taiat firele de telefon si de curent electric si au spart geamurile imobilului * Dupa ce au incercat in zadar sa intre in cladire acestia s-au lasat pana la urma pagubasi * Sunt banuiti infractori hotii de fier vechi care actioneaza in zona #

In cursul serii de sambata spre duminica, mai multi indivizi au atacat Centrul Meteorologic Adamclisi. In interiorul cladirii care adaposteste laboratorul meteo se afla la acel moment in tura de noapte laboranta Aurelia Ciurariu. Femeia este nimeni altcineva decat sotia sefului de post al comunei Adamclisi. Atacatorii au procedat ca in filme, izoland din punct de vedere al comunicatiilor intregul centru meteorologic. Acestia au taiat firele de telefon si cele de curent electric. Dupa aceea atacatorii au inceput sa urle si sa arunce cu bolovani in geamurile cladirii. Cativa dintre ei au incercat sa forteze usa de acces, intentionand sa intre in cladire. Din fericire, dar din motive inca necunoscute, acestia s-au lasat pagubasi si nu au mai insistat sa intre in cladire. Din inspiratie, laboranta de serviciu a incuiat bine usa dupa momentul lasarii serii. Abia dupa plecarea agresorilor, laboranta a putut sa anunte politia, adica pe sotul sau, ulterior sosind la fata locului si politistii din Constanta, la solicitarea sefului de post Ciurariu. Din primele marturii depuse de femeia speriata de atacul nocturn reiese ca nu se stie care ar fi putut fi motivul acestui atac si nici nu se stie cine au fost atacatorii. Politistii spun ca atacatorii ar fi incercat sa o sperie, fiind vorba despre niste pusti.Locuitorii din comuna Adamclisi sunt insa de o alta parere. Cativa dintre acestia au afirmat ca de fapt la mijloc a fost o incercare de intimidare a sefului de post din comuna, laboranta atacata fiind, asa cum am zis, sotia acestuia. Comuna Adamclisi este una din localitatile cu cel mai ridicat grad de infractionalitate din judetul Constanta, factorul determinant vizavi de aceasta situatie fiind nivelul mare al saraciei populatiei, lipsa locurilor de munca, protectia sociala inexistenta etc. Singurul mod de dobandire a banilor necesari vietii de zi cu zi a devenit pentru majoritatea locuitorilor, furtul de fier vechi. Zona Adamclisi a fost efectiv asanata de tot ceea ce a fost odata sistem de irigatii, statii de pompare cu tot cu retele. Totul a fost dezgropat la lopata, taiat si vandut la centrele de colectare de fier vechi. In acest context, politistii din Adamclisi impreuna cu cei din celelalte localitati au avut mereu de furca cu hotii de fier vechi, care nu de putine ori au reactionat violent la somatii. In urma cu o saptamana, o intreaga retea de hoti de fier vechi a fost "deranjata" de jandarmi si politisti, multi dintre infractori fiind retinuti. In acelasi context, pot fi luati in calcul si braconierii care actioneaza in padurile din jurul localitatii. Ceea ce s-a petrecut la statia meteo de la Adamclisi este, in opinia multora din locuitorii comunei, un avertisment la adresa sotului politist al laborantei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii