Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:22 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Injunghiata in patul conjugal de sotul obsedat

ro

01 Apr, 2010 03:31 1446 Marime text
Ridvan Osman, individul care şi-a înjunghiat soţia în patul conjugal, a fost deferit instanţei.

Osman a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub acuzaţia de tentativă de omor calificat, după ce a înjunghiat-o pe Nurten Osman, femeia cu care era căsătorit de 15 ani. Potrivit anchetatorilor, conflictul a izbucnit după ce bărbatul i-a reproşat soţiei sale că îl înşeală. Fapta s-a petrecut în dimineaţa de 24 ianuarie 2010, în jurul orei 7.00. Deşi lucrurile păreau normale cu o seară înainte, iar cei doi soţi mâncaseră prăjituri împreună în faţa televizorului până târziu, a doua zi dimineaţă situaţia se schimbase complet. Din senin, Ridvan Osman i-a reproşat soţiei sale, în timp ce stăteau întinşi în pat, că îl înşeală. „La un moment dat", spun procurorii, „inculpatul s-a enervat, a luat cuţitul de pe măsuţa de lână pat, după care a început să o lovească, de mai multe ori, pe corp, în regiunea gâtului". Între cei doi au intervenit părinţii suspectului, care locuiau cu aceştia, iar viaţa femeii a fost salvată. Ulterior, victima le-a povestit anchetatorilor că soţul ei „devine obsedat de ea". Dosarul a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanţa, unde urmează să se stabilească primul termen de judecată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii