Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:16 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi ani cu executare pentru italianul cu droguri

ro

21 Dec, 2010 00:00 816 Marime text
Ruggiero Dibbitonto, italianul de 30 de ani prins în timp ce încerca să plaseze 80 de grame de haşiş pe piaţa narcotraficanţilor din Mangalia, a fost condamnat la doi ani de închisoare. Decizia a fost pronunţată de judecătorii Tribunalului Constanţa, însă poate fi atacată în apel. De menţionat că instanţa nu a dispus suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei, aceasta urmând să fie executată în regim de detenţie.

Italianul a fost arestat în luna septembrie la cererea procurorilor DIICOT Constanţa. Conform actului de inculpare, la momentul depistării sale, italianul de 30 de ani avea asupra sa 80 de grame de haşiş, pe care intenţiona să le plaseze pe piaţă, dar şi 20 de grame de canabis, pe care le deţinea în vederea consumului propriu. De menţionat că italianul este căutat de autorităţile din ţara sa, pe numele său existând un mandat de arestare pentru fraude cu cărţi de credit.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii