Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:40 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian David, judecat pentru droguri

ro

24 Dec, 2008 03:03 950 Marime text
Cristian Valentin David, studentul de 21 de ani prins în timp ce ridica un pachet cu două kilograme de cannabis, pe care şi-l trimisese din Franţa, a fost deferit instanţelor, în stare de arest.

Procurorii DIICOT Constanţa l-au acuzat pe David de trafic internaţional de droguri. Prima înfăţişare în proces a fost fixată pentru 23 ianuarie. Cantitatea impresionantă de narcotice a fost cumpărată, potrivit anchetatorilor, de David din Paris, pe 21 noiembrie, în schimbul sumei de aproximativ 2.800 de euro. Ulterior, tânărul a expediat drogurile în ţară, pe numele unui prieten al său, prin intermediul unei firme de curierat. Nedumiriţi de cantitatea mare de rezină de cannabis pe care David o achiziţionase, judecătorii care au analizat propunerea de arestare preventivă a tânărului l-au întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă „era la ofertă", însă studentul a răspuns că traficanţii din Paris i-au zis că nu pot să vândă mai puţin. „Am fost, într-un fel, forţat psihic să cumpăr această cantitate", a precizat suspectul. Totodată, acesta a recunoscut acuzaţiile ce i s-au adus.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii