Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:51 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Criminalul de la volan (galerie foto)

ro

20 Dec, 2008 02:43 1472 Marime text
sofer_1.jpgSurpriză de proporţii în cazul bărbatului care a murit, marţi seară, pe DJ 223. Poliţiştii de la Rutieră au descoperit că, de fapt, o altă persoană conducea autoturismul în momentul în care s-a produs accidentul. Şoferul, care băuse şi nu avea permis, a fugit şi şi-a lăsat prietenul să moară.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au avut, încă de la început, unele suspiciuni. În scurt timp, au reuşit să le şi să probeze. Reamintim că accidentul s-a produs marţi seară, în jur de ora 17.15, pe DJ 223. Autoturismul Dacia CT-04-LSY a fost găsit răsturnat. Vasile Mihai, de 30 de ani, din satul Ivrinezu Mic, comuna Peştera, zăcea mort în maşină. Bărbatul nu avea permis de conducere, iar maşina aparţinea unui individ pe nume Gabriel Dobrescu. Poliţiştii au aflat că, în fapt, maşina aparţinea lui Florin Gianga, de 33 de ani, din Ivrinezu. Oamenilor legii le-au atras atenţia leziunile cadavrului şi faptul că acesta se afla într-o poziţie oarecum nefirească, deşi autoturismul se răsturnase şi, teoretic, orice ar fi fost posibil. Concluzia a fost că altcineva se afla la volan în momentul producerii accidentului. Principalul suspect a fost, încă de la început, Florin Gianga, cu privire la care anchetatorii au descoperit că este mare amator de băuturi alcoolice. Bărbatul a fost invitat la sediu, dar a negat că s-ar fi aflat la volanul maşinii respective. Prezenta unele zgârieturi şi lovituri, dar nu se putea aprecia cu certitudine că acestea provin dintr-un accident rutier. Luat la întrebări, în final, a recunoscut că el condusese Dacia. Din cauza vitezei şi lipsei de experienţă pierduse controlul direcţiei, iar maşina se răsturnase. El reuşise să iasă, însă amicul său nu părea fi într-o stare prea bună. În loc să-l scoată din maşină şi să-i acorde primul ajutor, caz în care victima poate ar fi scăpat cu viaţă, fugise. Necropsia a stabilit că Vasile Mihai murise înecat cu propria vomă. Comisarul Tudorel Dogaru, şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul SPR, a precizat că Florin Gianga a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii