Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanteanul State, suspectat de crime in serie in Italia

ro

28 Apr, 2009 02:57 3381 Marime text
Constantin State, constănţeanul căutat în Italia pentru comiterea a două infracţiuni de omor deosebit de grav, a făcut cale-ntoarsă în arest.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul declarat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi au decis că tânărul, în vârstă de 26 de ani, va trebui să aştepte în arest relaţiile suplimentare solicitate de la autorităţile italiene. Decizia a venit ca o lovitură de teatru în dosar, cu atât mai mult cu cât instanţa Curţii de Apel a ajuns la concluzia că sunt dubii cu privire la faptul că State, ar fi, într-adevăr, autorul faptelor reţinute în sarcina sa de italieni. Aceştia îl acuză pe Constantin State de două infracţiuni de omor deosebit de grav şi una de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Infracţiunile ar fi fost comise înainte de luna ianuarie 2006, imediat după ce tânărul a fost expulzat din Suedia. Italienii susţin că, în loc să revină în România, Constantin State ar fi ajuns la ei, unde ar fi omorât doi cetăţeni italieni. Situaţia, însă, este departe de a fi clară, din moment ce există insuficiente date pentru identificarea lui Constantin State cu persoana căutată de autorităţile din Italia. În acest sens, judecătorii Curţii de Apel au solicitat date de identificare suplimentare, care urmează să fie prezentate instanţei la termenul din 6 mai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii