Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetateanul albanez Shyti Blenis a ales de buna voie sa ramana in arest

ro

22 Dec, 2004 00:00 1031 Marime text

Uite recursul, nu e recursul

El formulase recurs imediat dupa ce a aflat ca magistratii de la Tribunal au emis mandat de arestare preventiva pe numele sau

Unul dintre suspectii triplului asasinat din Mangalia, cetateanul albanez Shyti Blenis, in varsta de 21 de ani, a renuntat, ieri, la recursul declarat impotriva deciziei de arestare preventiva emisa de catre magistratii de la Tribunalul Constanta. In cursul zilei de joi, judecatorii de la Tribunalul Constanta au emis mandate de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile pe numele celor doi tineri invinuiti de asasinarea familiei Ion din localitatea Mangalia. Nepotul si verisorul victimelor, Stefan Niculescu, si Shyti Blenis sunt acuzati de omor deosebit de grav si risca sa stea toata viata dupa gratii. Nemultumit de decizia magistratilor, Blenis a formulat imediat recurs. Calea de atac trebuia sa se solutioneze, ieri, la Curtea de Apel Constanta, motiv pentru care Blenis a fost adus la instanta din arestul Inspectoratului de Politiei al Judetului Constanta. Dupa ce a stat aproximativ 20 de minute in sala asteptand sa-i vina randul in fata judecatorilor, Blenis a fost convins de catre avocatul care-l apara sa renunte la recurs, ceea ce s-a si intamplat. "Este bine ca a renuntat la calea de atac. Nici eu nu aveam motive sa sustin eliberarea lui din arest. Am incercat sa-i explic ca, prin absurd, daca judecatorii i-ar fi admis recursul, tot ar fi ramas inchis pentru ca mai este arestat si in alt dosar", a declarat avocatul Ion Stelian, cel care a fost angajat de catre parintii lui Blenis sa-l apere pe acesta. In alta ordine de idei, Shyti Blenis, in varsta de 21 de ani, student in anul II in cadrul Universitatii Ovidius din Constanta, mai este arestat preventiv si intr-un alt dosar penal sub acuzatia de trafic de persoane si nerespectarea regimului armelor si munitiei. Pe de alta parte, in urma cu mai multi ani, Blenis a mai avut un dosar penal pe rolul instantelor constantene, fiind condamnat la plata unei amenzi penale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii