Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:52 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Catalin Lander, nemultumit de sentinta magistratilor

ro

10 Jan, 2005 00:00 967 Marime text

Sustine in continuare ca este nevinovat

El a fost condamnat la 18 ani de inchisoare sub acuzatia de omor calificat * Prin aceeasi sentinta, Lander mai este obligat de instanta la plata a peste 15.000 de dolari catre familia victimei

Sentinta prin care Ovidiu Catalin Lander a fost condamnat de catre magistratii de la Tribunalul Constanta la 18 ani de inchisoare a fost atacata cu apel la instanta superioara de catre inculpat. Presupusul autor al crimei petrecute in urma cu doi ani la Club XXI din statiunea Mamaia, atunci cand un cetatean turc a fost impuscat de un tanar care a disparut ulterior de la fata locului, sustine in continuare ca este nevinovat si este nemultumit de pedeapsa aplicata de judecatorii Tribunalului. Acesta este si motivul pentru care Lander a formulat apel impotriva sentintei de 18 ani, cale de atac care se va solutiona in scurt timp la Curtea de Apel Constanta. Ovidiu Catalin Lander, in varsta de 21 de ani, a fost trimis in fata instantei de catre procurorii constanteni sub acuzatia de omor calificat. Conform rechizitoriului intocmit de catre anchetatori, in noaptea de 11 spre 12 august 2002, Ovidiu Catalin Lander a impuscat mortal in discoteca Club XXI din incinta barului "Melody" din statiunea Mamaia un cetatean turc, respectiv pe Hassan Kemal, in varsta de 30 de ani. Arestat de catre anchetatori, Lander a sustinut pe tot timpul procesului care s-a desfasurat la Tribunalul din Constanta ca nu el este autorul omorului, declarandu-se nevinovat. Mai mult, avocatul acestuia a adus mai multe probe in instanta din care, dupa cum sustine acesta, reiese ca nu Lander este cel care a tras cu pistolul. Cu toate acestea, judecatorii de la Tribunal au stabilit ca Lander este vinovat si au dispus condamnarea acestuia la 18 ani de inchisoare. Totodata, magistratii au mai stabilit ca Lander sa plateasca 1250 de dolari despagubiri materiale si 14.000 de dolari despagubiri morale membrilor familiei victimei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii