Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:15 22 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camatarii au atacat o familie din Palas

ro

06 Feb, 2008 00:00 1892 Marime text
Scandal de proportii pe raza Sectiei 4 Politie. Se pare ca membrii unei familii de rromi s-au trezit cu camatarii pe cap, care i-au scos datori cu inca 15 mii de euro. Desi politia afirma ca nu este vorba de camatarie, cei atacati sustin ca au platit imprumutul, dobanzile, dobanda la dobanda si au ajuns la sapa de lemn. In plus, "recuperatorii" venisera intr-un Tuareg de toata frumusetea, pe care putini si-l permit. In noaptea de luni spre marti, politia a primit un apel din partea familiei Miron, domicliata pe strada Trotus, in cartierul Palas. Patru dintre frati, aflati la momentul respectiv acasa, afirmau ca doi camatari, de asemenea de etnie rroma, se napustisera in curtea lor si ii amenintau ca vor plati scump cei 15 mii de euro pe care ii mai datorau. Pana la sosirea echipajelor de la Sectia 4, situatia se inrautatise. Marian Adrian Encica si Vladimir Dima, camatarii, au coborat din Tuareg si au spart doua geamuri ale locuintei. Lumea din cartier s-a adunat imediat ca la urs, iar fratii Miron au ripostat. Encica s-a ales cu un pumn in barba, autoturismul a avut si el de suferit, doua stopuri si un geam fiind facute praf. Politia a reusit sa calmeze spiritele si a incercat sa desluseasca itele scandalului. Familia Miron a recunoscut ca imprumutase, in cursul anului trecut, o anumita suma de bani, dar isi achitase in intregime datoria. Mai mult, platisera dobanzi si dobanda la dobanda pana ajunsesera la sapa de lemn. Dar reusisera in final sa achite intreaga suma. Intr-o buna zi s-au trezit insa la usa lor cu cei doi, care ii scosesera datori cu inca 15 mii de euro. La randul lor, Marian Adrian Encica si Vladimir Dima sustin ca membrii familiei Miron mai aveau sa le plateasca 15 mii de euro din suma imprumutata si ca isi vor banii inapoi. La momentul de fata, politia continua cercetarile, incercand sa stabileasca cine si de ce se face vinovat.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii