Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bugetul statului, la cheremul firmelor fantoma

ro

17 Dec, 2008 03:34 1629 Marime text
O firmă din Cumpăna, care se ocupă cu comercializarea produselor accizabile, a reuşit rara performanţă de a prejudicia statul cu aproape 3,8 milioane de lei. Conform comisarului şef al Gărzii Financiare Constanţa, SC Tekarstop SRL Cumpăna nu funcţionează la sediul social declarat. Totuşi, asta nu a oprit firma în discuţie să efectueze operaţiuni comerciale cu motorină euro în valoare totală de 12.237.290 de lei.

Comisarii financiari nu au putut verifica înregistrarea operaţiunilor în evidenţa financiar-contabilă, dat fiind că societatea nu funcţionează la sediul declarat. Astfel, prejudiciul a fost estimat la 3.770.695 de lei. De menţionat că SC Tekarstop SRL are un capital de 200 de lei, iar cei doi asociaţi, Gabriel Dumitrache şi Petre-Nicolae Chiriţă, sunt din Ploieşti. Nu este lipsit de importanţă nici faptul că firma a primit număr de ordine în Registrul Comerţului abia cu patru luni în urmă. Împreună cu un anume Ştefan Victor Damian, Gabriel Dumitrache deţine Siltal Complex 2008, din Ploieşti. Înfiinţată în urmă cu aproximativ trei luni, în proporţie de 95%, societatea îi aparţine lui Damian, iar restul îi lui Dumitrache. Firma are două sedii secundare în judeţul Constanţa şi un capital social de 200 de lei. Petre Nicolae Chiriţă nu s-a lăsat nici el mai prejos şi este unic asociat al SC Tibs Deisgn SRL, înfiinţată în anul 2004, societate care se ocupă cu „lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale". Poate deloc întâmplător, Tibs Design nu şi-a mai depus bilanţul pe anii 2006 şi 2007, iar în 2005, cifra de afaceri a fost zero, firma având un singur angajat. Totuşi, se pare că lucrurile au stat mult mai bine în 2004, când la Tibs lucrau patru oameni, iar cifra de afaceri era 650.000 de lei vechi.

Prejudicii de ordinul miliardelor

Cea de-a doua firmă care a prejudiciat cu sume însemnate bugetul de stat este SC Agropet Construct SRL Constanţa, al cărei obiect de activitate este vânzarea produselor accizabile. Înfiinţară în 2005, firma se află în insolvenţă, însă asta nu a oprit-o să vândă către SC Dumirex Trans SRL Ploieşti motorină euro şi benzină de 1.814.186 de lei. La rândul ei, societatea din Ploieşti a vândut către Agropet derivate petroliere a căror valoare se ridică la 1.773.685 de lei. SC Agropet Construct nu şi-a mai depus bilanţul din anul 2005 şi nici nu funcţionează la sediul social declarat, aşa încât comisarii financiari nu au putut verifica înregistrarea operaţiunilor în evidenţa financiar contabilă. Drept urmare, prejudiciul a fost estimat la 1.092.746 de lei. Unicul asociat al firmei este Costin Răzvan Cârligeru, din Ploieşti, iar administratorul judiciar este Cristina Tudoruş. La rândul său, Cârligeru are şi SC Nicodin Construct SRL, înfiinţată în 2006. În acea perioadă, cotidienele titrau că Răzvan Cârligeru, alături de unchiul său, Valerică Corodea, ar fi fost cercetaţi de DNA pentru fals, uz de fals şi evaziune fiscală. Pe de altă parte, nici Corodea nu pare s-o ducă rău, fiind asociat la Volprest Cons SRL, Niksi Serv, Evonet 2 SRL şi Select GSM SRL. Ultima firmă de pe lista neagră a Gărzii Financiare Constanţa este SC Tehno Trans SRL, din localitatea Mereni. Tehno Trans a vândut produse cerealiere, în valoare de 2.102.933,8 lei, către o societate din Constanţa. Povestea se repetă şi în cazul acestei societăţi, căci comisarii nu au putut verifica înregistrarea operaţiunilor în evidenţă. Pe cale de consecinţă, Garda Financiară a stabilit un prejudiciu de 618.510 lei. În toate cele trei cazuri au fost întocmite sesizări penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii