Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:03 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocat de Capitală Cu ce avere a plecat judecătorul Drăguinea din magistratură (document)

ro

24 Mar, 2011 02:56 5742 Marime text
Draguinea_Doina_Draguinea_14.jpgSemnat şi parafat: Doina Drăguinea, fostul preşedinte al Tribunalului Constanţa devenit primul judecător exclus din magistratură din judeţ, a îngroşat rândurile avocaţilor din Baroul Bucureşti. Cu intenţiile anunţate încă din toamna anului trecut, ex-judecătorul a devenit avocat cu acte-n regulă la începutul acestui an. Decizia de intrare în Baroul Bucureşti a fostului preşedinte de tribunal poartă numărul 143 şi a fost semnată de conducerea instituţiei pe data de 27 ianuarie.

Data efectivă la care Doina Drăguinea a schimbat roba de judecător pe cea de avocat este 1 februarie 2011, Drăguinea având la acest moment cabinet individual de avocatură. Potrivit ultimei declaraţii de avere a fostului preşedinte afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta deţinea în iulie 2009 (cu aproximativ un an înainte de a fi exclusă din magistratură) un apartament de 43 de metri pătraţi în Constanţa dobândit în 2001 în baza unui contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, preşedintele de instanţă de la acea dată deţinea un autoturism Volkswagen Passat fabricat în 2008, pe care îl cumpărase, iar pe data de 8 mai 2009 vânduse o Dacia Logan, în schimbul căreia primise suma de 4.000 de euro. Fără bijuterii, active financiare, plasamente sau investiţii, magistratul de atunci notase o datorie de 15.000 de euro la Banca Italo-Română, fiind vorba despre un credit dobândit în 2008 şi scadent în septembrie 2013. Doina Drăguinea realizase un venit anual de 100.351 de lei, bani încasaţi de la Tribunalul Constanţa, reprezentând salarii şi drepturi salariale restante. În cursul anului trecut, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis excluderea din profesie a Doinei Drăguinea, la acea dată preşedinte delegat al Tribunalului Constanţa. Hotărârea a fost luată după ce CSM a găsit-o vinovată pe Drăguinea de grave abateri disciplinare, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă şi efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile, fapte prevăzute de litere h) şi i) ale articolului 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor. La sfârşitul lunii octombrie 2009, Consiliul fusese sesizat cu privire la activitatea profesională defectuoasă desfăşurată de către preşedintele Tribunalului chiar de conducerea Curţii de Apel Constanţa. Printr-o adresă transmisă CSM, Drăguinea era acuzată că ar fi ţinut ascuns timp de aproximativ trei ani faptul că nu a redactat la timp hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele penale pe care le-a judecat.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii