Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:53 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apartament distrus din cauza cratiţei lăsate pe foc

ro

24 Nov, 2008 03:05 684 Marime text
Constănţenii ce locuiesc în zona Far au avut parte de momente adevărate de panică, ieri după-amiază, după ce unul dintre apartamentele de pe strada Dunării a sărit în aer.

Georgeta Lefter, proprietara unei locuinţe din blocul DN 6, scara A, a pus mâncarea la făcut şi a ieşit puţin din casă, cu gândul să mai cumpere câteva alimente. Nimic nu părea să anunţe tragedia ce avea să se petreacă. În definitiv, nu era prima oară când femeia proceda aşa. De data aceasta, însă, Georgeta Lefter a lipsit mai mult decât intenţionase. Între timp, flacăra de la aragaz s-a stins, iar în bucătărie s-au acumulat tot mai multe gaze. Când s-a întors, femeia a aprins lumina. De atât a fost nevoie, iar apartamentul a sărit în aer. Şase geamuri şi două uşi au fost distruse de deflagraţie. Din fericire, Georgeta a scăpat cu viaţă, neatinsă de suflul exploziei. Pompierii din cadrul Detaşamentului Port Constanţa al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ au fost nevoiţi să intervină cu două autospeciale pentru a stinge focul şi a preveni o calamitate. Nu mai puţin de 11 subofiţeri s-au deplasat la faţa locului, pentru a ţine situaţia sub control. Intervenţia s-a încheiat în aproximativ o oră, fără alte incidente.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii