Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:19 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amiralul Marin s-a intalnit cu generalul Camporini

ro

04 Sep, 2009 03:06 839 Marime text

Situaţia de securitate din Balcanii de Vest şi din regiunea Mării Negre a fost dezbătută, ieri, de şeful Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin, în cadrul discuţiilor cu şeful Statului Major al Apărării din Republica Italia, generalul Vincenzo Camporini.

Întâlnirea celor doi oficiali a avut loc în cadrul vizitei pe care generalul Camporini o efectuează în România. De asemenea, dezbaterile au vizat şi subiecte precum experienţa României în procesul de modernizare şi transformare a forţelor armate ca ţară membră a NATO şi UE, participarea Armatei Române la operaţiuni şi misiuni internaţionale, dar şi cooperarea militară bilaterală. Tot ieri, generalul italian s-a întâlnit şi cu secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, Dan Tătaru. Printre subiectele abordate în discuţiile dintre cei doi s-a aflat şi cel legat de valorile comune ale Alianţei Nord-Atlantice, dar şi transformările recente ale celor două armate şi, respectiv, colaborarea româno-italiană în domeniul învăţământului militar. Secretarul de stat Tătaru i-a prezentat, de asemenea, şefului delegaţiei italiene structura, organizarea şi activitatea departamentului pe care îl conduce. Programul delegaţiei italiene mai cuprinde depunerea unei coroane de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut şi vizitarea unor unităţi militare reprezentative.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii