Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident bizar in Poarta 6

ro

05 Sep, 2003 00:00 1329 Marime text

Tremuram de frica oricarui boschetar care adoarme in strada

Miercuri seara, un camion de 13 tone care transporta fier vechi a trecut peste picioarele unui barbat care adormise pe carosabil * Soferul si cei doi pasageri nu au simtit nimic in momentul accidentului * Victima este un fost sportiv de performanta, in prezent alcoolic, care traieste de ani buni prin boschetii din cartierul Poarta 6 * Din cauza intunericului si a pozitiei victimei cazute pe caldaram, soferul ar putea fi considerat nevinovat

Constantenii aflati miercuri seara, in jurul orei 21.00, pe bulevardul 1 Mai, chiar la intrarea in cartierul Palas, au fost martorii unui grav accident rutier. Un autovehicul TIR marca Fatih, cu numarul de inmatriculare CT-06-CWC, la volanul caruia se afla constanteanul Dragos Liviu Florescu, a trecut peste trupul unui barbat care era intins pe carosabil. TIR-ul si-a continuat drumul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, in timp ce martorii la eveniment au sarit in ajutorul victimei. Barbatul accidentat, identificat ulterior ca fiind Ion Tvec, de 56 de ani, din Roman, a fost transportat de urgenta la Spitalul Clinic Judetean Constanta, unde a fost internat in sectia Chirurgie, in stare foarte grava, fiind in pericol de a-si pierde ambele picioare. Intre timp, persoanele care asistasera la eveniment au sesizat imediat Politia Rutiera, care a procedat la identificarea si retinerea autorului. Intrucat TIR-ul fusese vazut intrand in Portul Constanta, doua echipaje au intrat in incinta, reusind in scurt timp sa descopere autovehiculul. Initial, organele de cercetare penala au presupus ca soferul era la curent cu cele intamplate si ca fugise de la locul accidentului. Ulterior, aceasta idee a fost infirmata dupa interogarea lui Dragos Liviu Florescu, acesta afirmand ca nu stie absolut nimic despre acest incident. Cele doua persoane care s-au aflat tot timpul impreuna cu Florescu, in cabina TIR-ului au sprijinit declaratia acestuia, afirmand ca nu au fost constiente nici un moment de producerea vreunui accident rutier. In varsta de 33 de ani, Florescu este angajat la SC "Com Cereal World Com" SRL Constanta ca sofer. Marti dupa-amiaza, dupa ce a incarcat masina cu zece tone de fier vechi, a plecat spre Constanta. In momentul in care politistii l-au gasit pe Florescu, TIR-ul era descarcat in proportie de 90%.

Potrivit anchetei, victima este vinovata de accident

In cursul zile de ieri, in cadrul unei conferinte de presa organizate la sediul Politiei Rutiere Constanta, comisarul Cristian Bratu a declarat ca, desi cercetarile nu au fost definitivate, varianta oferita de soferul TIR-ului pare a fi cea adevarata. Astfel, s-a descoperit ca victima, Ion Tvec, avea in momentul accidentului o alcoolemie de 2 la mie, foarte aproape de coma. Barbatul adormise pe strada si, intrucat la ora evenimentului era deja intuneric, el era greu de observat de catre sofer. Comisarul Bratu a declarat: "Parerea mea personala este ca Florescu nu are cum sa fie vinovat de producerea accidentului. El a fost testat cu un aparat Drager pentru stabilirea alcoolemiei, iar rezultatul acesteia a fost absent. Oricum, se va dispune efectuarea unei expertize tehnice, timp in care Florescu este cercetat in stare de libertate". Barbatului i-a fost suspendat carnetul de conducere pana la definitivarea anchetei. Potrivit comisarului Bratu, pe tot parcursul audierilor efectuate, soferul a cooperat si, mai mult, a fost foarte afectat de eveniment. La prima vedere, varianta lui Florescu si a celor doi pasageri pare destul de greu de crezut, insa seful Politiei Rutiere a tinut sa mentioneze ca este foarte usor sa nu simti impactul atunci cand esti la volanul unui TIR cu tara de 13 tone si care, pe deasupra, mai si transporta fier vechi. Primele rezultate au relevat ca accidentul a avut loc in intervalul 21.05-21.10. Organele de cercetare penala au descoperit ca Ion Tvec are 56 de ani si este originar din Roman, dar de mai multi ani locuieste fara forme legale pe raza judetului Constanta. El obisnuia sa-si faca veacul prin cartierul Poarta 6, dormind in aer liber si se indeletnicea cu furtul de fier vechi. Bautor inveterat de alcool, Tvec este un fost sportiv de performanta, in tinerete el practicand boxul. El are o fata, cadru didactic la Mangalia. Organele de cercetare au solicitat deja ajutorul Serviciului de Evidenta Populatiei din orasul Roman, pentru aflarea mai multor detalii despre persoana lui Ioan Tvec.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii