Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:50 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A ţinut cu polonezii la meciul cu Rapid Înjunghiat de criminalul care şi-a ucis şi propriul frate

ro

23 Dec, 2011 00:00 910 Marime text
A stat ani buni în penitenciar, după ce şi-a omor fratele, iar când s-a liberat, în final, nu a durat mult şi şi-a înjunghiat chiriaşul. Motivul: la meciul Rapid Bucureşti - Legia Varşovia, omul i-a zis că ţine cu polonezii. Aşa că proprietarul a pus mâna pe cuţit şi l-a înjunghiat în plămâni pe chiriaş, ulterior înfigând arma în ghiveciul cu flori. În prezent, autorul se află în arest, urmând ca procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa să-i prezinte materialul de urmărire penală, iar apoi să trimită dosarul în instanţă.

Marian Vasioi este acuzat de tentativă de omor deosebit de grav, din spatele gratiilor el declarând că nu va ataca în recurs emiterea noului mandat de arestare, fiind conştient că trebuie să stea închis pentru ceea ce a făcut. Suspectul are 47 de ani şi este din comuna Limanu. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 3 noiembrie 2011, în jurul orei 23.00, „în jurul orelor 23.00, în cursul unui conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate, R.M., chiriaşul său, trei lovituri de cuţit, dintre care două în zonele vitale şi i-a provocat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25-27 de zile de îngrijiri medicale, şi care i-au pus acesteia viaţa în pericol prin pneumotorax şi emfizem subcutanat consecutiv plăgii înjunghiate penetrante de hemitorace drept". Ceea ce este mai degrabă tulburător la conflictul dintre cei doi este faptul că acesta se pare că a izbucnit după ce chiriaşul i-ar fi dezvăluit proprietarului său faptul că, la meciul la care se uitau împreună, anume Rapid Bucureşti - Legia Varşovia, el nu ţinea cu Rapidul, ci cu echipa poloneză. După ce a băgat cuţitul în el, Marian Vasioi a înfipt arma într-un ghiveci şi s-a dus la mătuşa sa, de unde a sunat la Poliţie, pentru a se autodenunţa, spunând că l-ar fi omorât pe chiriaşul său. Arestat preventiv a doua zi după comiterea faptei, suspectul nu a mai declarat recurs împotriva deciziei instanţei de a emite mandat de arestare preventivă pe numele său, fiind resemnat cu starea de arest. Este de menţionat de altfel că individul fusese liberat condiţionat de circa patru ani din penitenciar, unde fusese închis pentru a ispăşi o pedeapsă de 16 ani de puşcărie, pentru omor calificat, după ce şi-a omorât propriul frate. În prezent, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au finalizat ancheta şi au întocmit rechizitoriul, urmând ca dosarul să fie trimis pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, cu suspectul în stare de arest preventiv, fiind cercetat pentru tentativă de omor deosebit de grav, comisă de un om care a mai săvârşit un omor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii