Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:00 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A plouat cu condamnari in dosarul „operatiunea Paradis"

ro

26 Oct, 2009 02:20 1455 Marime text
Final în procesul „operaţiunea Paradis". Cei trei tineri trimişi în judecată pentru trafic de narcotice au primit pedepse cu suspendare sub supraveghere, după ce au fost găsiţi vinovaţi de acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT Constanţa.

Instanţa Tribunalului Constanţa i-a condamnat pe Mihai Marian Mitu, Bogdan Paimschi şi Constantin Ştefănescu la câte un an de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru trafic de droguri de risc în formă continuată. Totodată, Ştefănescu a primit şi şase luni de închisoare, tot cu suspendare sub supraveghere, pentru conducere fără permis. Nu în ultimul rând, instanţa i-a obligat pe fiecare din cei trei suspecţi la plata a câte 1.100 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Drogurile capturate în urma „operaţiunii Paradis", cum a fost denumită ancheta, respectiv 4.4 kg, au fost confiscate prin aceeaşi sentinţă a judecătorilor. Tinerii au ajuns în instanţă după ce Mitu şi Ştefănescu au fost prinşi în flagrant, în noaptea de 1 spre 2 iunie 2009, în jurul orei 00.30, în timp ce încercau să-i vândă investigatorului sub acoperire 1,4 kg de rezină de cannabis, pentru suma de 6.500 de euro. A doua zi dimineaţă, în jurul orei 6.00, Paimschi a fost prins cu 3 kg de canabis. Acasă la Mitu, oamenii legii au mai descoperit 15 grame de haşiş, iar la Paimschi, alte 100 de grame.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 26 Oct, 2009 09:10 Sigur,au mituit judecatorii. Halal justitie !,mai vor si bani multii! Cu cat trebuie platiti (SALARIU) judecatorii si procurorii ca sa-si faca treaba DUPA LEGE ?